Publică un anunț
piatasud.md

355 de milioane de lei vor fi alocate APL-urilor pentru proiectele investiționale în 2021

355 de milioane de lei vor fi alocate APL-urilor pentru proiectele investiționale în 2021

Guvernul a dat astăzi aviz pozitiv Amendamentelor care prevăd alocarea mijloacelor financiare pentru autoritățile publice locale pentru cheltuieli capitale. În total, 303 milioane de lei vor fi repartizate către APL în anul 2021, suplimentar la cele 52 milioane de lei, pe care Guvernul inițial le-a prevăzut la Legea bugetului de stat, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

„S-au acceptat un număr mare de amendamente, în special ce ține de alocarea mijloacelor financiare pentru investiții în autoritățile publice locale. Doar pentru APL vom avea în acest an 355 de milioane lei, care urmează să fie distribuite autorităților locale pentru proiectele investiționale, în funcție de necesitățile lor”, a precizat Ion Chicu.

Mijloacele au fost identificate prin redirecționarea în aceste scopuri a finanțărilor de la Programul de reparație a drumurilor publice naționale, locale, comunale și a străzilor.

„Important de menționat că nu se diminuează nimic de la Fondul Rutier, acesta rămâne în suma planificată inițial și foarte semnificativă. Este suplinit din acel Program, destinat reparației drumurilor în localități. După cum am promis, venim cu propuneri de a investi în localități, conform cerințelor și solicitărilor comunităților în primul rând”, a spus Ion Chicu.

Prim-ministrul a mai adăugat că și la începutul anului 2020 nu erau bugetați toți banii pentru implementarea programului „Drumuri Bune”, însă pe parcursul anului s-au oferit mijloacele financiare necesare. „Respectiv, sper că și în anul 2021 se va veni cu alocații pentru acest proiect care, la fel, este important pentru țară”, mai precizat Ion Chicu.

Repartizarea acestor mijloace financiare pe autorități publice locale și pe obiecte concrete, rămâne la latitudinea deputaților și urmează a fi adoptată în plenul Parlamentului, fără depășirea parametrilor generali ai bugetului de stat.

În total, Guvernul a examinat 138 de amendamente înaintate la proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2021.

Totodată, Executivul a susținut amendamentul ce se referă la Comisia Electorală Centrală pentru reparația și procurarea tehnicii de calcul în contextul următoarelor scrutine electorale, în suma de 8,5 milioane de lei. Resursele vor fi finanțate din contul diminuării alocațiilor prevăzute pentru Fondul de rezervă al Guvernului.

Articole similare