Publică un anunț
piatasud.md

55 mlrd de lei a încasat Serviciul Fiscal în 2022

55 mlrd de lei a încasat Serviciul Fiscal în 2022

Încasările la Bugetul Public Național, administrate de Serviciul Fiscal de Stat (SFS) au constituit 55 de miliarde de lei (2,75 mlrd de euro) în anul trecut, ceea ce constituie o creștere de 7,7 miliarde de lei sau cu 16,4 % în raport cu anul precedent, transmite MOLDPRES.

Potrivit SFS, la Bugetul de stat, în anul 2022 s-au încasat 23,8 miliarde de lei, ceea ce este cu 3,7 miliarde de lei mai mult comparativ cu anul 2021, sau o creștere de 18,6 %. 

„La Bugetele locale s-au înregistrat încasări în sumă de circa 5,9 miliarde de lei, ceea ce reprezintă cu 752 milioane lei mai mult în raport cu anul precedent sau cu 14,5 %. De asemenea, la Bugetul asigurărilor sociale de stat, în 2022 s-au încasat 18,9 miliarde de lei, cu circa 2,5 miliarde mai mult față de anul precedent, fiind înregistrată o creștere de 15,0 %”, indică SFS.      

Totodată, la Fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală, s-au acumulat 6,3 miliarde de lei, cu 776,9 milioane mai mult în comparație cu anul 2021 sau cu 14,0 %.

Articole similare