Publică un anunț
piatasud.md

A traversat ilegal prin înot râul Prut încercând să aducă arme furate estimate la 34.000 euro. A fost reținut de polițiștii de frontieră din Cahul

A traversat ilegal prin înot râul Prut încercând să aducă arme furate  estimate la 34.000 euro. A fost reținut de polițiștii de frontieră din Cahul

Ofițerii Poliției de Frontieră ai Direcției regionale Sud în comun cu procurorii PCCOCS, oficiul Sud, au contracarat încercarea unui conațional de introducere în țară a trei arme sustrase dintr-un magazin din Austria, în valoare de 34.000 euro.

Conaționalul cu vârsta de 26 de ani din Cahul a fost reținut în flagrant de către patrula Poliției de Frontieră, după ce acesta ar fi traversat ilegal prin înot râul Prut, din România. Acesta a fost surprins cu ajutorul mijloacelor speciale în timp ce se deplasa de la linia frontierei de stat spre interiorul țării, după care a urmat reținerea lui imediată.

Tânărul avea cu el pașaportul biometric și o geantă în care s-au depistat trei arme de vânătoare cu țeava ghintuită, împachetate în bandă adezivă impermeabilă.

La audieri, tânărul a recunoscut că a încercat să introducă în țară armele, în scop de comercializare pe piața neagră din Moldova, cu 25 mii euro. Totodată, ca urmare a perchezițiilor domiciliare, desfășurate sub conducerea procurorilor, polițiștii de frontieră au  depistat și alte probe ce ar oferi dovezi confirmative pe cazul dat. 

Ulterior, la solicitarea procurorii PCCOCS să decidă asupra necesității aplicării arestului preventiv în privința bănuitului, timp în care acesta se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Articole similare