Absolvenții cu „10” pe linie la examenul național de bacalaureat au primit diplome din partea Președintei Maia Sandu

Absolvenții cu „10” pe linie la examenul național de bacalaureat au primit diplome din partea Președintei Maia Sandu
© sursa: MEC

Președinta Maia Sandu și ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun au înmânat diplome de Onoare absolvenților care au media zece în cadrul examenului național de bacalaureat.

„Suntem mândri de voi, rezultatele voastre remarcabile demonstrează că munca aduce succesul și avem încredere că veți continua să mergeți înainte, să îndrăzniți, să învățați din greșeli și să continuați cu aceeași pasiune”, a menționat Maia Sandu.

„Integritatea nu se negociază și aceasta trebuie să fie pilonul de bază al sistemului nostru educațional. Noi vom continua aceste reforme pentru ca toată lumea să beneficieze de condiții egale și să evaluăm pe merite pe toți candidații. Pentru noi, la Ministerul Educației sunt niște rezultate îmbucurătoare, dar, în același timp, suntem conștienți că trebuie să facem mai multe pentru copiii care poate încă nu au reușit să obțină asemenea performanțe”, a menționat Dan Perciun.   

Tinerii și-au exprimat recunoștința față de profesori și toți cei implicați în procesul de studii.    

„Astăzi este o zi importantă pentru fiecare dintre noi, ziua în care trăim succesul, care încununează memorabil cei 12 ani de liceu. Știu că cele 4 sau 5 note de 10 la examenul național de bacalaureat sunt fundamentate pe munca asiduă, perseverență, responsabilități asumate și eșecuri din care am învățat cu demnitate și curaj”, a spus Patricia Caraman, absolventa Liceului Teoretic Republican „Aristotel” din Chișinău. În cadrul examenului de bacalaureat Patricia a susținut o singură probă de examen la matematică, la celelalte trei obținând nota ”10” din oficiu.   

„Dragi colegi, vă felicit că am ajuns la această etapă și am ajuns la aceste performanțe deoarece deliberat am ales să muncim, continuu și temeinic, având în spatele nostru familia și profesorul, profesorul și familia. Am fost probabil și mai norocoși ca alți colegi de-ai noștri. Am avut oportunitatea să citim cele mai bune cărți, să cunoaștem oameni deosebiți, să interacționăm cu experiențe inovative”, a spus Sergiu Levința, absolventul Instituției Publice Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din mun. Bălți. Absolventul a obținut trei note de ”10” din oficiu, în baza rezultatelor la olimpiadele republicane și a certificatului internațional de cunoaștere a limbii engleze. 

Cei 57 de absolvenți sunt discipoli ai unor instituții de învățământ din mai multe localități din țară: Bălți, Chișinău, Edineț, Hîncești, Soroca, Strășeni (Vorniceni), Ștefan Vodă, Ungheni.  

La eveniment au participat atât absolvenții cu media ”10” la examenul național de bacalaureat, cât și părinții, profesorii acestora. 

Lista absolvenților cu media 10 în cadrul examenului național de bacalaureat, sesiunea 2024, poate fi accesată aici.

Articole similare