Accesibilitatea începe de la poartă, drum, trotuar, iluminat, semafor, treceri de pietoni, transport public
La finele lunii ianuarie, subiectul accesibilității clădirilor publice din raionul Cahul a devenit subiectul unei dezbateri publice. La dezbatere au participat reprezentanții societății civile, dar și cetățeni din grupul vulnerabil.
Date ale studiului „Analiza condițiilor de accesibilitate a clădirilor publice din raioanele Fălești, Călărași și Cahul” realizat în cadrul unui proiect implementat de Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități (AOPD) și finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer ne prezintă o situație nu prea bună la capitolul accesibilitatea instituțiilor publice din raionul Cahul.
Doar 51 de clădiri publice din raionul Cahul din 205 evaluate sunt parțial accesibile pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar restul de 154 de clădiri sunt inaccesibile pentru această categorie de populație.
La capitolul accesibilitatea spațiilor interioare, studiul constată că 77% din grupurile sanitare sunt inaccesibile, iar 92% din uși sunt parțial accesibile. Coridoarele clădirilor publice sunt parțial accesibile în proporție de 82%, pe când sălile în care se prestează serviciul public sunt parțial accesibile în jur de 83%. Totodată, doar 15% din drumurile de acces către clădirile publice și 5% din suprafețe înclinate și trepte sunt accesibile pentru persoanele cu mobilitate redusă.
Denis Luchița are 32 de ani, suferă de un handicap locomotor, ceea ce-l obligă cel mai mult timp să se deplaseze în scaunul rulant: „Prin oraș cam greu ma deplasez. sunt rampe, dar nu sunt peste tot. În parc nu erau rampe de loc. La primărie este rampă, și pot liber să mă duc, doar că la primul etaj. La poștă des merg, dar rampa este deteriorată, nu ai cum să treci”.
„Autoritățile spun că o să facem. Lucrăm de 12 ani și pot să număr pe degete autorități care s-au implicat și încearcă să rezolve această problemă. Unii au rămas cu expresia „nu avem persoane cu dizabilități, când vor fi – o să facem. Nu este bună această abordare, este lege și ai sau nu ai persoane cu dizabilități în localitatea ta – tu trebuie să asiguri accesibilitatea clădirilor. Mai mult ca atât, tu trebuie să discuți cu comunitatea, cu agenții economici, cu bisericile pentru a asigura o localitate accesibilă” ne-a declarat Tatiana Seredenco, directoarea executivă a A.O. „AZI”, organizație nonguvernamentală care direct implementează activități dedicate persoanelor cu nevoi speciale.
Alina este mamă tânără care deseori se confruntă cu lipsa accesibilității clădirilor publice. O mare problemă sesizată este calitatea rampelor deja construite: „Rampa de la policlinică e făcută în așa mod că nu poți trece simplu pe rampa asta, char dacă ea este. Pierzi timpul în zadar, nu poți ajunge la medic. E foarte greu că fac rampele din materiale care alunecă. La mine mama este în cărucior cu rotile și nu putem merge la instituțiile medicale căci e complicat”
Alina ne-am ia spus că ar trebui bine gândite aceste rampe, și să încerce să o vadă cu ochii unei mame, sau a unei persoane cu dizabilități. Să întrebe pe cei care beneficiază direct de această rampă, ca să fie într-adevăr accesibilă pentru persoanele cu dizabilități.
Pentru Alina, o rampă accesibilă în totalitate ar fi una cu suprafața care nu permite alunecarea, iar prezența unei bare de suport este un element obligatoriu pentru o rampă.
„Accesibilitatea începe de la poartă, drum, trotuar, iluminat, semafor, treceri de pietoni, transport public. Acum nu sunt. Atâta timp cât nu o să fie un program de stat, cânt timp nu o să fie o abordare a problemei din partea autorităților centrale, o sa mai vorbim foarte frumos încă 12 ani. Eu pot să număr pe degete unde s-a schimbat ceva, ceva nu poate să fie, trebuie să fie tot făcut” a mai declarat Tatiana Seredenco.
La întrebarea dacă este în puterea APL să miște din loc lucrurile, Tatiana Sereddneco a menționat că administrația publică locală poate să întreprindă măsuri în ameliorarea acestei situații, cel puțin cu avizele în construcții, să nu accepte proiecte care nu sunt accesibile, și a punctat că acesta trebuie să o înșeleagă în primul rând consilierii municipali, cei care adoptă deciziile.
Un alt subiect al discuțiilor a fost accesibilitatea în transportul public din municipiul Cahul. participanții au menționat că în oraș nu există unitate de transport accesibilă pentru persoanele cu nevoi speciale, și chiar dacă serviciul este gestionat de o companie privat, ar fi bine măcar o unitate de transport pe rută să fie accesibilă.
Denis Luchița a împărtășit din propria experiență declarând că șoferii autobuzelor de rută opresc doar prima dată, apoi când ăl văd nu mai opresc. O altă problemă este că durează timp ca să poată urca în transportul public, și a sesizat că cei dinăuntru nu se grăbesc să îi dea o mână de ajutor. De aceea, la nevoie, Denis apelează la serviciile de taxi, mai ales că o companie de taxi din oraș este deschisă și vine în permanență cu reduceri pentru acesta.
Întreaga dezbatere o puteți vedea mai jos:
