„Am fost impusă să întrețin relații sexuale când aveam 12-13 ani”. Experiența traumatizantă a unei tinere abordată de specialiști în domeniul protecției copilului

Maria* are puțin peste 22 de ani, este scundă, are ochii verzi, părul blond. Are o istorie de viață plină de violență, agresori, nedreptate și frică pentru viața celor apropiați. Acum este prostituată. 

S-a născut într-un sat din regiunea Cahul. Tatăl a decedat când ea avea o vârstă foarte fragedă. Ea, frații săi și sora mai mică au rămas cu mama. Pierderea soțului a afectat-o pe mama sa, care a început să consume alcool.

„Când a murit tata, noi am rămas singuri, fără protecție, fără grijă… fără nimic. Nu îmi aduc aminte cum trăiam când tata era viu, nu pot să îmi imaginez cum ar fi fost, unde aș fi ajuns acum dacă el ar fi trăit, dar sunt sigură că viața era altfel”.

Copilăria Mariei s-a terminat odată ce mama și-a găsit un concubin, mai tânăr decât ea, pe care îi era frică să nu-l supere și să nu-l piardă. Consumau împreună alcool, iar violența în această „familie” era și este o normalitate. 

„Am fost impusă să întrețin relații sexuale cu bărbați cand aveam 12-13 ani. La început au fost prietenii de pahar ai concubinului mamei. Contra cost, sau mai des în schimbul băuturilor alcoolice eram „dată” lor. Mama nu mi-a luat niciodată apărarea. Se temea să nu îl piardă pe partenerul care nu lucra nicăieri, doar bea. Când au înțeles că această ocupație aduce bani, chiar dacă nu mulți, m-au impus să o fac deja permanent. Eram așteptată acasă să aduc bani, iar dacă „câștigul” nu era suficient pentru alcool, țigări, apoi droguri, mă bătea și mama, și concubinul ei”.

„Mama îmi spunea că trebuie să rabd…”

Maria nu are studii, este foarte greu să scape de „povara” care o apasă. Nu crede că cineva ar putea să o ajute, să o asculte, să o creadă și să îi ia apărarea. „Mama îmi spunea că trebuie să rabd, că eu sunt de vină pentru că sunt bătută, pentru că l-am supărat, că acesta este singurul venit al familiei, chiar dacă se ducea pe băutură și droguri. Mai tare îmi făceam griji de frații și sora mai mică, ca ei să nu treacă prin calvarul prin care am trecut și trec eu. E groaznic, câteodată închideam ochii și… câți sunt – atâția sunt…”.

Ochii încep să-i strălucească și o lacrimă îi lunecă pe obraz. Vocea îi tremură când vorbește despre frații mai mici. Înțelege ca trauma psihologică din copilărie va rămâne pe viață, chiar dacă va rupe cercul acesta vicios. Nu știe unde să meargă și ce să facă. Așa și nu a terminat școala, să se integreze în societate îi este greu, să găsească un loc de muncă bine plătit, fără să aibă studii, e dificil. Spune că îi rămâne un singur lucru. 

„Am plecat peste hotare să muncesc. A fost greu să nu merg pe aceeași cale ca și acasă, dar nu mi-a reușit. Acasă așteptau să le trimit bani, mulți bani, iar dacă nu aș fi câștigat, mă temeam că sora mai mică va ajunge ca mine. Asta chiar nu pot să o permit. Nu aș dori nimănui soarta pe care o am”. 

Despre fericirea pe care o visează

Am discutat mai bine de o oră. Ritmul și tonalitatea discuției au fost diferite de la subiect la subiect. Antrenarea tinerelor în practicarea prostituției, care, apropo, constituie contravenție în Republica Moldova, adică este pedepsită prin lege, este foarte răspândită în mediul rural, potrivit Mariei, iar de vină ar fi sărăcia și violența. 

Am întrebat-o de ce nu s-a adresat după ajutor – la poliție, la serviciile de asistență socială, la organizații care oferă ajutor victimelor violenței în familie sau ale traficului de ființe umane. 

„Nimeni nu mă așteaptă cu brațele deschise. Nu cred că cineva mă poate ajuta. Chiar dacă scap de concubinul mamei violent, mă tem pentru soarta fraților. Una pot spune cu siguranță: când voi avea copiii mei, nu voi permite nimănui să se comporte cu ei cum s-a comportat „familia” mea cu mine. Voi face tot posibilul ca ei să fie fericiți”.

– Ce înseamnă fericirea pentru tine?        

Pauză de câteva minute.    

– Pentru mine fericirea înseamnă un bărbat care mă va iubi și mă va scoate din acest mediu, un bărbat care să mă protejeze, să mergem undeva departe ca să nu îmi mai aduc niciodată aminte de tot prin ce am trecut. 

Ce spun specialiștii. Cum putem ajuta fetele de lângă noi să nu ajungă în situații similare 

Am întrebat mai mulți profesioniști la ce etapă și cum anume ar fi trebuit de intervenit pentru ca Maria să nu ajungă în situația în care este. Concluzia care se desprinde din răspunsurile lor este că profesioniștii abilitați cu protecția drepturilor copilului din jurul Mariei și familiei ei nu au fost destul de vigilenți și insistenți în descoperirea cazului și raportarea lui.

Lilia Moraru, Șefa Direcției Generale Asistență Socială și Protecția Familiei din raionul Cahul:

„Familiile cu risc sporit trebuie monitorizate minuțios de asistentul social și echipele multidisciplinare. Un rol important îl are psihologul școlar, specialistul care poate depista cazurile de violență asupra copilului. Desigur că psihologul trebuie să aibă o pregătire specială pentru a depista astfel de cazuri, dar mai sunt și dirigintele, și profesorii care pot observa că sunt schimbări în comportamentul copilului și solicita ca acesta să fie evaluat. Aceste cazuri urmează a fi ținute sub controlul autorităților”. 

Identificarea copiilor aflați în situație de risc este o obligație a autorităților locale. Potrivit Legii privind protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți, în cazul în care, urmare a evaluării inițiale, se constată existența unui pericol iminent pentru viața sau sănătatea copilului, autoritatea tutelară în a cărei rază este locul aflării acestuia dispune imediat luarea copilului de la părinți sau de la persoanele în grija cărora acesta se află, comunicând acest fapt procurorului în termen de cel mult 24 de ore.

Procedura de luare a copilului de la părinți sau de la persoanele în grija cărora acesta se află se efectuează cu participarea obligatorie a autorității tutelare locale sau a reprezentantului acesteia, a specialistului pentru protecția drepturilor copilului, a asistentului social comunitar, a medicului/asistentului medicului de familie și a ofițerului de sector al poliției.

Procedura de luare a copilului din familie este urmată de decizia de a asigura plasamentul de urgență al copilului. Ținând cont de interesul superior al copilului, acesta poate fi plasat de urgență în familia rudelor sau a altor persoane cu care a stabilit relații apropiate (vecini, prieteni de familie etc.) și care doresc să primească/să țină copilul pentru a-l crește și educa în familia lor, servicii de plasament de tip familial (casă de copii de tip familial, asistență parentală profesionistă), sau servicii de plasament de tip rezidențial.

Am solicitat și părerea Dianei Țeberneac, coordonatoare a programului de asistență psihosocială din cadrul Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii. 

„Reiterăm că reprezentanții instituțiilor de învățământ, medico-sanitare și de asistență socială, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, culturale, ordine publică, Inspectoratului de stat al muncii, altor autorităţi și instituții publice cu atribuții în domeniul protecției copilului, sunt obligați să identifice și să raporteze autorităților tutelare și poliției toate cazurile suspecte de violență împotriva copiilor. Îndemnăm atât autoritățile responsabile de protecția copilului, cât și pe toți cei care identifică ori sunt victime ale unei situații de violență, să apeleze și să raporteze cazurile suspecte la numerele de telefon: 112 – Serviciul Național Unic pentru apeluri de urgență; 116 111 – Telefonul Copilului;  078 000 480 – Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii”, a spus Diana Țeberneac.

„Pentru combaterea situațiilor de violență față de copii sunt necesare a fi implementate activități de prevenire, cum ar fi: instruirea profesioniștilor, programe de educație parentală destinate părinților, programe pentru copii mici și adolescenți. În acest sens, CNPAC a elaborate mai multe programe structurale de dezvoltare a rezilienței copiilor de toate vârstele față de abuzul sexual și exploatarea sexuală: pentru copiii de vârstă preșcolară – programul „Copii în siguranță”; pentru copiii de vârstă școlară mică – programul „În drum spre casă”;  pentru adolescenți – programul „12 Plus”. De asemenea, CNPAC a dezvoltat și programe de educație parentală numite ”Fără palme și abuz” și „Conect. Adolescența pe înțelesul părinților”, a adăugat Diana Țeberneac.

Potrivit statisticilor disponibile ale Ministerului Sănătății, în anul 2020, la telefonul de încredere femeilor – 0 8008 8008 – au fost recepționate peste 2000 de apeluri, dintre care 63% au vizat cazuri de violență în familie. Tot în anul 2020, la acest serviciu au fost recepționate 105 apeluri, ce vizează 48 cazuri de violență sexuală, cele mai multe dintre acestea fiind sesizate de victime sau de rudele lor. 

Toate victimele violenței sexuale sunt femei și fete, de diferite vârste, originare din Republica Moldova. Cea mai mica victimă are doar 5 ani, iar cea mai vârstnică – 82 de ani.

În Republica Moldova, potrivit Sondajului privind violența împotriva copiilor și tinerilor în Republica Moldova (VACS), efectuat în 2019, 14% din fete și 5% din băieții cu vârsta cuprinsă între 13 și 18 ani au fost supuși violenței sexuale până la vârsta de 18 ani; doar 4% din fete și 1% din băieții cu vârsta cuprinsă între 13 și 18 ani care au fost supuși violenței sexuale au primit serviciile necesare. Totodată, fetele se confruntă cu riscuri mai mari de violență sexuală, adesea cu consecințe grave.

V. Hotnogu

* Numele și descrierea aspectului fizic al tinerei sunt modificate din motive etice.