Publică un anunț
piatasud.md

Armata României nu are militari în Republica Moldova pentru a participa la exerciţii sau alte forme de instruire în comun cu militari din Republica Moldova

Armata României nu are militari în Republica Moldova pentru a participa la exerciţii sau alte forme de instruire în comun cu militari din Republica Moldova

Guvernul a anunţat că, în perioada curentă, Armata României nu are militari în Republica Moldova pentru a participa la exerciţii sau alte forme de instruire în comun cu militari din Republica Moldova.

De asemenea, în ceea ce priveşte proiectul de lege care ar permite donarea, din resursele armatei, de echipamente militare către Ucraina, acesta se află în analiză. Executivul va lua o decizie după finalizarea acestei analize, transmite adevarul.ro

Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, precizările Ministerului Apărării Naţionale vin în contextul în care o publicaţie de limba rusă a publicat informaţii false potrivit cărora „România intenţionează să atace Transnistria cu sprijinul NATO, urmând apoi să anexeze Republica Moldova, menţionând că deja pe teritoriul Republicii Moldova au fost dislocaţi militari români.”. „Nu există nicio decizie şi nu este analizată ipoteza constituirii în România a unor tabere de instrucţie pentru militarii ucraineni”, mai indică sursa citată.

De asemenea, decizia MApN de a consemna la sol avioanele MiG ale Armatei Române face parte dint-un proces de analiză tehnică a aeronavelor MiG-21. Decizia nu are nici o legătură şi nu poate fi corelată cu ştirea potrivit căreia Forţele Aeriene Ucrainene au mai multe aparate de zbor. Aeronavele nu au fost scoase din uz.

„Se doreşte o analiză care să fundamenteze decizia pe baze tehnice, astfel încât să fie garantată siguranţa zborului”, mai arată comunicatul de presă. În ceea ce priveşte proiectul de lege care ar permite donarea, din resursele armatei, de echipamente militare către Ucraina, acesta se află în analiză. Guvernul va lua o decizie după finalizarea acestei analize. Premierul Nicolae Ciucă a clarificat luni, aceste subiecte, răspunzând unor întrebări ale mass-media. Întrebat dacă vor exista şi în România tabere de instrucţie, premierul a răspuns: „Nu există acest lucru. Nu am luat în analiză acest subiect”.

Referitor la o posibilă legătură între consemnarea la sol a avioanelor MiG ale Armatei Române şi informaţia potrivit căreia Forţele Aeriene Ucrainene au în prezent mai multe aparate de zbor decât aveau la începutul războiului, prim-ministrul a declarat: „Nu! Absolut deloc. Am primit informarea de la Ministerul Apărării Naţionale pe marginea acestei decizii, este vorba de continuarea elementelor de analiză tehnică a aeronavelor MiG-21. Ele nu au fost scoase din uz, se doreşte să se finalizeze şi să existe o decizie pe baze tehnice foarte bine fundamentate, astfel încât să asigurăm pe deplin siguranţa zborului”.

În legătură cu posibilitatea modificării legislaţiei în sensul trimiterii de arme sau tehnică militară către Ucraina, premierul a afirmat: „În acest moment, legea este în analiză. În momentul în care ea se va finaliza vom lua şi decizie concretă în acest sens”. Până în prezent, din 10 februarie, au intrat în România 821.108 de cetăţeni ucraineni Dintre aceştia, 4.344 au solicitat o formă de protecţie din partea statului român, mai indică sursa menţionată. România poate asigura la nivel naţional circa 400.000 de locuri de cazare pentru refugiaţi. În ultimele 24 de ore, în România au intrat 4.412 cetăţeni ucraineni, 2.135 direct din Ucraina, 865 din Republica Moldova şi 1.412 din alte state.

Articole similare