Publică un anunț
piatasud.md

ASD a examinat construcția drumului de ocolire a satului Slobozia Mare. Compania din Turcia a asigurat că va executa lucrările fără întârzieri

ASD a examinat construcția drumului de ocolire a satului Slobozia Mare. Compania din Turcia a asigurat că va executa lucrările fără întârzieri

Progresul lent al lucrărilor de construcție a drumului de ocolire a satului Slobozia Mare din raionul Cahul, problemele cu care se confruntă antreprenorul și planul de acțiuni cu indicarea în termeni concreți a capacității antreprenorului de finalizare a contractului au fost subiectele abordate în cadrul unei întrevederi dintre conducerea Administrației de Stat a Drumurilor și cea a antreprenorului Metag Inșaat Ticaret A.S. (Turcia).

În prezent, lucrările de construcție a sectorului drumului M3 înregistrează un progres de execuție de 34.1%, comparativ cu cel planificat de 50%, termenul de finalizare a proiectului fiind anul 2022. Antreprenorul a informat că proiectul de construcție a segmentului de drum cu o lungime de peste 18 km este unul important pentru companie, fiind primul contract pe care îl execută în Republica Moldova.

Conducerea Metag a monitorizat situația din șantier timp de mai multe zile pentru a se informa despre starea reală a lucrurilor și a asigurat că a inițiat procesul de rectificare a programului de lucrări și elaborare a planului de acțiuni pentru a finaliza lucrările contractuale în termenii stabiliți. De asemenea, a mulțumit  echipa ASD pentru suportul acordat.

“Este prioritar să fie finalizate lucrările fără întârziere, pentru că intensitatea traficului pe acest tronson este mare și parvin plângeri de la locuitorii din regiune privind traversarea transportului de mare tonaj în zonă. Nu vom acorda extensii suplimentare de timp pentru acest contract. Avem o experiență pozitivă cu companiile din Turcia și sperăm că imaginea acestora nu va fi știrbită. Așteptăm până la sfârșitul lunii noiembrie 2021 prezentarea planului de acțiuni real, concret și transparent de organizare a șantierului și soluționare a problemelor ce țin de salarizare, certificări, suplimentare a stocurilor și altele”, a accentuat Directorul general interimar al ASD, Sergiu Bejan.

Totodată, ASD a atenționat antreprenorul că va efectua vizite inopinate în teren pentru a se convinge de respectarea calității și termenului de execuție a lucrărilor, luând în caz de necesitate măsurile legale corespunzătoare. În cadrul ședinței, conducerii Metag i-a fost solicitat să monitorizeze personal derularea lucrărilor de construcție a drumului de ocolire a satului Slobozia Mare și să mențină legătura cu reprezentanții ASD în vederea monitorizării situației reale din șantier.

Citește și: Drumul de ocolire a s. Slobozia Mare riscă să nu mai fie finisat. Angajații nu au primit salariile de 3 luni

Articole similare