Publică un anunț
piatasud.md

Autoritățile publice locale au căpătat independență în stabilirea taxelor

Autoritățile publice locale au căpătat independență în stabilirea taxelor

Autoritățile publice locale pot să își stabilească taxele locale și cuantumul lor fără limite și plafonări din partea Parlamentului, notează MOLDPRES.

Curtea Constituțională a declarat ieri drept neconstituționale unele prevederi din Legea nr. 257 din 16 decembrie 2020 cu privire la modificarea unor acte normative. Judecătorii constituționali au stabilit că autoritățile locale sunt în drept să mărească unele taxe locale, în momentul oportun, într-un cuantum mai mare decât cel stabilit de lege.

Judecătorii Curții au verificat dacă prevederile legii sus-numite respectă prevederile Constituției, prin prisma a doua aspecte: (I) lipsa unei consultări efective și reale cu autoritățile publice locale și asociațiile reprezentative ale acestora și (II) încălcarea autonomiei locale prin introducerea cotelor maxime pentru taxele locale.

Curtea Constituțională a considerat că impunerea cotelor maxime generale pentru taxele locale tuturor unităților administrativ-teritoriale, fără a se ține cont de situația economică și de circumstanțele specifice ale fiecărui caz, ar putea dovedi inefectivă. În acest sens, un aspect important este posibilitatea ratării unor venituri la bugetele locale. Deoarece, în baza prevederilor Legii nr. 257 din 16 decembrie 2020, Parlamentul impunea cote maxime pentru taxele locale, marja discreționară a administrației locale în privința stabilirii cuantumului taxelor era restrânsă în mod considerabil, administrația locală se afla în imposibilitatea de a mări unele taxe locale, atunci când este necesar și oportun, într-un cuantum mai mare decât cel stabilit de lege, au stabilit judecătorii Curții.

Articole similare