Bilanțul anului 2022: Investiții în valoare de circa 200 de mln. lei pentru proiectele inițiate de ADR Sud
Anul 2022 a fost unul care a adus investiții majore în Regiunea de Dezvoltare Sud. Valoarea totală a investițiilor în Regiunea de Dezvoltare Sud a constituit, în anul precedent, circa 200 de mln de lei, dintre care în jur de 183,5 mln de lei sunt alocații din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), planificate, în perioada de intervenție 2022-2024, pentru proiectele de dezvoltare regională inițiate în sudul țării, celelalte mijloace financiare constituind contribuția administrațiilor publice locale din RDS alocată pentru realizarea acestor proiecte.
Din contul mijloacelor bugetare redistribuite în anul 2022 din FNDRL pentru RDS, în sumă de 27,8 mln lei, ADR Sud a inițiat, în perioada respectivă, implementarea a 5 proiecte de dezvoltare regională incluse în Documentul Unic de Program (DUP) 2022-2024 și aprobate spre finanțare de Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale (CNCDRL). Surse financiare importante au fost alocate pentru proiectele de infrastructură regională, și anume de aprovizionare cu apă și sanitație, considerate a fi o prioritate la nivel național, și a celor care au ținut de sporirea creșterii economice și competitivitate, care au avut drept obiectiv dezvoltarea infrastructurilor de afaceri.
Agenția de Dezvoltare Regională Sud a depus eforturi și a reușit să valorifice, practic, integral suma alocată din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, în 2022, pentru contractarea serviciilor și inițierea lucrărilor de construcție în cadrul celor 5 proiecte de dezvoltare regională demarate în Regiunea de Dezvoltare Sud.
Unul din proiectele de anvergură implementate de ADR Sud în anul 2022, de importanță vitală nu doar pentru Regiunea de Dezvoltare Sud, dar și pentru întreaga țară, ce își propune ca obiectiv general asigurarea unui mediu curat și sigur pentru locuitorii orașului Căușeni și a celor din 27 de localități rurale ale raionului, prin diminuarea impactului negativ al apelor netratate asupra mediului înconjurător și sănătății oamenilor, este cel care vizează „Modernizarea stației de epurare a apelor uzate din or. Căușeni, etapa II și construcția sistemului de canalizare în sectorul „Căușenii Vechi”. În cadrul proiectului dat, cu un cost total de circa 70,7 de milioane de lei, dintre care 56,1 de mln. de le constituie investiții din FNDRL, iar 14,6 mln. lei reprezintă contribuția Consiliului Raional Căușeni, a fost demarată construcția și montarea rețelei de canalizare care se prevede că va avea o lungime totală de 10,4 km. De asemenea, se planifică implementarea unor măsuri suplimentare în ceea ce privește reconstrucția și modernizarea stației de epurare a apelor uzate, atfel încât capacitatea acesteia să crească de la 2400 m3/24 până la 5000 m3/24, construcția a 3 stații de pompare a apelor reziduale, reabilitarea a două rezervoare subterane de apă şi construcția a două rezervoare supraterane noi, din panouri metalice, a câte 800 m3 fiecare. Rețeaua de canalizare nou-construită va aduce beneficii unui număr circa 3 mii de locuitori ai sectorului Căușenii Vechi din orașul Căușeni, asigurându-le acestora accesil durabil la servicii și utilități publice de calitate. De asemenea, urmare a investiției, circa 16 mii de locuitori ai orașului Căușeni vor căpăta acces direct, prin sistemul centralizat de canalizare, la stația de epurare modernizată.
Un alt proiect major, demarat de ADR Sud în anul 2022, este cel privind „Asigurarea bunei funcționalități a stației de epurare prin extinderea rețelelor de canalizare și regionalizarea serviciului – orașul Căușeni„. Acest proiect, cu un cost total de 62,5 mln lei își propune drept obiectiv îmbunătățirea condițiilor de trai ale populației și calității mediului ambiant în raioanele Căușeni și Ștefan Vodă, prin asigurarea accesului la servicii de sanitație calitative. Urmare a investiției de circa 53,4 de mln lei din FNDRL și a 9,1 mln lei din bugetul orașului Căușeni, se așteaptă ca peste 7650 de locuitori ai orașului Căușeni să capete acces îmbunătățit la sistemul de canalizare nou-construit, cu o lungime de 19,3 km.
Lista proiectelor ambițioase de infrastructură regională, inițiate de ADR Sud în 2022, dar care se planifică de a fi implementat integral în anii următori, poate fi continuată cu proiectul „Apeduct magistral Ștefan Vodă-Căușeni-Căinari”, cu un buget total de circa 50 de mln lei. Din contul alocațiilor de 0,51 mln lei din FNDRL, în anul trecut ADR Sud a reușit să elaboreze, la prima etapă, un Studiu de fezabilitate în vederea stabilirii oportunităților de inițiere a procesului de implementare a proiectului respectiv. Pentru anul 2023, ADR Sud își propune să elaboreze documentația tehnică pentru proiectul dat. Proiectul are drept obiectiv general îmbunătățirea condițiilor de trai ale populației raioanelor Ștefan Vodă și Căușeni prin asigurarea accesului la servicii de alimentare cu apă de calitate, fiind estimat că, în rezultatul implementării lui peste 34 de mii de cetățeni vor căpăta acces asigurat la servicii de alimentare cu apă potabilă de calitate.
Un alt proiect asupra căruia și-a concentrat eforturile, în 2022, echipa ADR Sud, este cel privind „Extinderea sistemului de canalizare în orașul Cimișlia”, cu o valoare totală de 36,76 mln lei, dintre care circa 32,6 mln lei urmează a alocate din FNDRL, iar circa 4,16 mln. lei reprezintă contribuția Primăriei orașului Cimișlia. Până la moment, în cadrul proiectului dat au fost construiți circa 11,0 km de rețea de canalizare urbană din totalul de circa 20,1 km planificați, în acest scop fiind cheltuiți 12,13 mln lei din FNDRL, inclusiv din bugetul orașului Cimișlia. Iar pentru anul 2023, ADR Sud își propune să realizeze, ca măsură investițională în cadrul aceluiași proiect, construcția unei stații de pompare a apelor reziduale. Ca urmare a implementării proiectului, circa 5200 de cetățeni, locuitori ai orașului Cimișlia, și circa 277 de agenți economici vor ficonectați la sistemul de canalizare nou-construit.
De asemenea, în decursul acestui an ADR Sud a reușit să contribuie la crearea oportunităților pentru atractivitatea investițională în economia Regiunii de Dezvoltare Sud prin valorificarea integrală a sumei de 10,46 mln. lei alocate din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală pentru construcția rețelelor, comunicațiilor, drumului de acces și amenajarea teritoriului în subzona nr. 18 (Cahul) a Zonei Economice Libere (ZEL) Bălți. În total, acest proiect de dezvoltare regională însumează costuri de circa 12,5 mln. lei, dintre care 11,2 mln lei sunt surse din FNDRL, iar 1,26 mln. de lei reprezintă contribuția ZEL Bălți. Lucrările în cadrul proiectului „Racordarea la utilități a subzonei nr. 18 (Cahul) din cadrul Zonei Economice Libere Bălți” vor fi continuate și în anul 2023. Ca urmare a implementării proiectului, obiectivul de suport în afaceri – subzona nr. 18 (Cahul) din cadrul Zonei Economice Libere Bălți – va fi conectat la structura de acces și utilități publice și va avea toate condițiile necesare pentru realizarea, pe teritoriul acesteia, a proiectelor economice. Acest fapt va permite sporirea atât a potențialului investițional al Zonei Economice Libere în particular, cât și al raionului Cahul și a Regiunii de Dezvoltare Sud în ansamblu.
Printre cele mai importante realizări în domeniul planificării și cooperării regionale, înregistrate de ADR Sud în anul 2022, putem menționa elaborarea și aprobarea Programului Operațional Regional Sud pentru anii 2022-2024, crearea Unității de implementare a proiectelor în municipiul Cahul, elaborarea Programelor de Revitalizare Urbană (PRU) pentru orașele Cimișlia și Ștefan Vodă. De notat, că ADR Sud și-a adus aportul la elaborarea Programelor de Revitalizare Urbană (PRU) ale orașelor menționate, oferind, totodată, suport în acest sens orașului Leova, în cadrul măsurii investiționale „Suport orașelor din Regiunea de Dezvoltare Sud privind implementarea eficientă a politicilor publice naționale în domeniul dezvoltării urbane”, sprijinite financiar de Solidarity Fund PL în Republica Moldova. În cadrul aceluiași proiect, ADR Sud a oferit suport tematic municipilului Cahul – oraș-pol regional de creștere, privind planificarea strategică în dezvoltarea urbană, în conformitate cu prevederile Programului național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere în Republica Moldova.
Cât privește perspectivele, în 2023, ADR Sud, în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, va continua să coopereze cu Uniunea Europeană, Banca Mondială, Guvernul Federal al Germaniei și Banca de Dezvoltare a Germaniei KfW, Guvernul României, Ministerul Investițiilor și Dezvoltării a Republicii Polonia, Solidarity Fund PL în Republica Moldova ș.a. în vederea realizării în comun a mai multor măsuri investiționale în domeniile reabilitare și modernizare a infrastructurii de aprovizionare cu apă și sanitație, competitivitate, dezvoltare urbană.
Ca și în 2022, principalele obiective strategice ale ADR Sud pentru anul curent rămân a fi creșterea competitivității și ocupării forței de muncă a Regiunii de Dezvoltare Sud, sporirea coeziunii teritoriale și prevenirea excluziunii. De asemenea, instituția își propune să îmbunătățească mecanismele și instrumentele de implementare a politicii de dezvoltare regională prin eficientizarea operațională a procesului de implementare a politicii de dezvoltare regională, consolidarea mecanismului de finanțare a proiectelor de dezvoltare regională și dezvoltarea capacităților actorilor regionali în domeniile relevante politicii de dezvoltare regională.