Publică un anunț
piatasud.md

Bolnavii de COVID-19 care se tratează la domiciliu vor beneficia de medicamente compensate integral

Bolnavii de COVID-19 care se tratează la domiciliu vor beneficia de medicamente compensate integral
© Prescription Medication Medicine Pill Tablets

Începând cu 17 aprilie curent, persoanele cu forme uşoare şi moderate de COVID-19, care se tratează la domiciliu, vor beneficia de medicamente compensate integral din Fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, se spune întru-un comunicat al Ministerului Sănătății.

În acest sens, au fost publicate în Monitorul Oficial modificările efectuate la mai multe ordine comune ale Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, care au drept scop facilitarea accesului populației la preparate compensate, în contextul situației pandemice actuale.

Astfel, vor beneficia de compensare integrală a preparatelor pentru tratamentul COVID-19 nu doar copiii cu vârsta de până la 18 ani, dar și adulții, rata de compensare a medicamentelor pentru această categorie fiind majorată de la 70% la 100%.

Lista preparatelor compensate pentru tratamentul simptomatic, forme moderate de boală, a fost completată cu șase denumiri comune internaționale, și anume: antimicrobiene – ampicillinum, cefalexinum, ceftriaxonum, ciprofloxacinum și ofloxacinum. Iar copiii cu vârsta de până la 18 ani vor putea beneficia de antihistaminice – cetirizinum.

De asemenea, au fost incluse și formele injectabile pentru amoxicillinum, amoxicillinum+acidumclavulanicum, ampicillinum, cefuroximum și ceftriaxonum.

La fel, o serie de preparate antipiretice şi antiinflamatoare utilizate în cazul sindromului febril, precum paracetamolum, ibuprofenum, preparate mucolitice şi expectorante, precum ambroxolum, acetylcysteinum, carbocisteinum, vor fi prescrise  gratuit la necesitate nu doar copiilor, dar și adulților.

Menționăm că, pacienţii cu caz confirmat de infecţie cu coronavirus de tip nou COVID-19, indiferent de statutul acestora, asigurat sau neasigurat,  vor beneficia, gratuit,  de 27 de denumiri comune internaţionale de preparate în anumite doze şi forme farmaceutice, la prescrierea acestora de către medicul de familie.

În prezent, lista medicamentelor compensate include 158 de denumiri comune internaţionale şi poate fi găsită la medicul de familie, în farmacii, la Info CNAM (0 800 99999) şi accesată pe site-ul CNAM, la rubrica “Medicamente compensate” sau pe site-ul MSMPS, la rubrica Servicii sănătate/Medicamente compensate.

Articole similare