Bugetul pentru drumuri naționale: peste 68% valorificat în primele zece luni ale anului 2024
Premierul Dorin Recean a condus ședința Consiliului Fondului Rutier, unde s-a prezentat raportul Administrației de Stat a Drumurilor (ASD) privind utilizarea bugetului „Programului privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale” în perioada ianuarie – octombrie 2024.
Conform raportului, pentru întreținerea și reparația drumurilor publice naționale au fost alocate circa 2 miliarde de lei. Din această sumă, 1,37 miliarde de lei (68,29%) au fost deja valorificate, procent care va crește până la sfârșitul anului.
Investiții prioritare în infrastructura rutieră
Din fondurile utilizate, 1,08 miliarde de lei au fost direcționați către activități de întreținere și administrare a drumurilor naționale, realizate de 12 întreprinderi specializate S.A. „Drumuri”. Acțiunile au inclus:
- Montarea de noi semne rutiere, parapete metalice și amenajarea trecerilor pentru pietoni;
- Modernizarea intersecțiilor și sensurilor giratorii;
- Măsuri pentru sporirea siguranței rutiere.
,,Investițiile în infrastructura drumurilor sunt o prioritate, pentru că acestea, într-un final, determină creșterea economică a țării. Angajamentul Executivului de a majora constant investițiile este unul ferm, iar fondurile de preaderare ne pot ajuta, în acest sens”, a menționat premierul Dorin Recean.
Pregătiri pentru sezonul rece
ASD a raportat că stocurile de materiale antiderapante și sare tehnică au fost completate și distribuite în cele 39 de depozite din țară. Intervențiile de iarnă vor fi realizate cu 500 de utilaje, iar serviciul de monitorizare va funcționa non-stop pentru a asigura condiții optime de circulație.
Măsuri implementate pentru iarnă:
- Instalarea panourilor parazăpezi pe 36,13 km pentru prevenirea înzăpezirilor;
- Monitorizarea drumurilor prin camere video și stații meteo rutiere;
- Emiterea avertismentelor în caz de viscol, polei sau inundații.
Drumurile în gestiunea ASD
În prezent, ASD administrează 5.963,2 km de drumuri naționale, inclusiv:
- 631 km de drumuri expres;
- 2.005 km de drumuri republicane;
- 3.334 km de drumuri regionale.
La ședință au fost discutate și modificările necesare în programul de repartizare a fondurilor, precum și impedimentele care au întârziat unele lucrări.