Cahul a fost gazda galei „Red Ribbon 2014”

În cadrul galei, care a avut loc recent la Cahul, au fost premiate persoanele care s-au evidenţiat prin solidaritate, responsabilitate şi angajament în răspunsul naţional la epidemia HIV/SIDA.

Anul acesta, premiile au fost oferite unui şir de persoane direct implicate în acest domeniu cum ar fi medici, reprezentanţi ai Administraţiei Publice Locale, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor mass-media locale.

„E dificil de a lucra cu persoanele date, sunt foarte timide şi închise în sine. Problema aceasta nu doar le afectează sănătatea dar şi viaţa personală. Acţiunea este organizată pentru a le arată că astfel de persoane există şi toţi suntem alături de ei” ne-a declarat Svetlana Ciobanu, Directorul Centrului „Pas cu Pas” regiunea Sud .

Totodată, doamna Ciobanu a menţionat că e dificil de schimbat mentalitatea oamenilor din societate, pe motiv că ani în şir maladia aceasta a fost tratată drept maladia secolului XX, iar în mentalitatea oamenilor aşa i a rămas.

„Nimeni nu o priveşte ca o boală curabilă, o boală ca şi celelalte boli şi acesta poate veni în fiecare familie” a mai adăugat doamna Svetlana Ciobanu. 

Activitatea a avut loc la un restaurant din oraş şi a întrunit numeroşi reprezentanţi ai societăţii civile din localitate.

 „Activitate dată ajută tinerii noştri, cărora ceva nu le-a ieşit în viaţă şi au apărut careva greutăţi, să creadă în sine, să creadă în viaţă şi să lupte pentru viaţă. Trebuie doar să crezi ca eşti necesar cuiva, că pentru tine cineva îşi face griji şi că eşti important. E mai simplu de prevenit decât de a reface” a declarat pentru ziuadeazi.md Olga Surjicova, Viceprimarul oraşului Cahul. Gala premiilor „Red Ribbon” face parte dintru-un spectru larg de activităţi consacrate Zilei internaţionale de comemorare a persoanelor decedate de SIDA. În cadrul acestora a fost organizată o companie de informare, Caravana Auto “Pentru viaţă”, iar în Cahul, activităţile au culminat cu un concert pentru orăşeni.

Articole similare