Un mesaj primit de redacție semnalează posibile tăieri masive de arbori în pădurea din municipiul Cahul, în zona lacului, situație care ridică semne de întrebare privind legalitatea și justificarea acestor lucrări.
Potrivit informațiilor transmise, în ultima perioadă au fost observate defrișări extinse, iar imaginile surprinse la fața locului arată că sunt tăiați arbori sănătoși, inclusiv pini maturi și copaci vechi, în timp ce arborii uscați sau periculoși ar rămâne neatinși.
„Există suspiciuni că aceste acțiuni nu reprezintă o simplă curățare sanitară, ci ar putea avea loc defrișări nejustificate. În teren, situația este îngrijorătoare: copaci sănătoși sunt doborâți unul după altul, iar cei uscați sau putreziți rămân în picioare. Mai mult, zona este acoperită de deșeuri, deși se declară că are loc o ‘curățare’”, se arată în mesajul transmis redacției.
Persoana care a semnalat cazul susține că a sesizat deja Inspectoratul pentru Protecția Mediului din Chișinău și solicită intervenția autorităților competente, dar și informarea publicului în cazul în care suspiciunile privind eventuale ilegalități se confirmă. Totodată, aceasta consideră că intervenția presei este esențială în acest moment, înainte ca lemnul rezultat în urma tăierilor să fie evacuat din zonă.