Publică un anunț
piatasud.md

Caz în punctul de trecere a frontierei Cahul: Un conațional și-a perfectat un act de rezervă, care s-a dovedit a fi falsificat

Caz în punctul de trecere a frontierei Cahul: Un conațional și-a perfectat un act de rezervă, care s-a dovedit a fi falsificat

Un conațional își achiziționase un certificat de înmatriculare falsificat și la trecerea frontierei a încercat să-l ascundă, însă a fost depistat de polițiștii de frontieră. Incidentul a fost înregistrat astăzi, 25 martie curent, în jurul orei 12:30, la ieșirea din Republica Moldova.

În punctul de trecere a frontierei Cahul, pentru efectuarea controlului de frontieră s-a prezentat un cetățean moldovean de 61 de ani, cu dublă cetățenie (MD/BG). Acesta  se afla la volanul unui autoturism de model Mercedes Viano, înmatriculat în Moldova. A declarat polițiștilor de frontieră că pleacă în Turcia. Însă la existența unor informații, parvenite de la ofițerul de investigație al SPF Cahul, bărbatul a fost supus unui control mai amănunțit, inclusiv mijlocul de transport și bagajul acestuia.

Ca urmare a controlului efectuat, în geanta de mână a șoferului, polițiștii de frontieră au descoperit un certificat de înmatriculare moldovenesc, care fiind verificat cu tehnica specială, s-a stabilit că prezintă indici de falsificare. Actul sus menționat era imprimat cu datele de identitate ale conducătorului auto, însă eliberat pentru un alt mijloc de transport.

Fiind audiat, bărbatul  a comunicat că mijlocul de transport la care polițiștii de frontieră au depistat actul falsificat l-ar deține în posesie legală, având toate actele în regulă. Din spusele acestuia, certificatul de înmatriculare l-ar fi perfectat în mai 2020, contra sumei de 50 de euro, pentru a avea de schimb în cazul vreunei încălcări a circulației rutiere. Deși a asigurat că nu a folosit acest document.

Conform procedurilor legale, documentul a fost ridicat și urmează a fi supus expertizei. În continuare, polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD cercetează cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii privind deținerea și folosirea actelor oficiale false, art.361 al.(1), CP a RM.

Articole similare