Publică un anunț
piatasud.md

„Chiar dacă la 20 de ani crezi că știi totul, nu e chiar așa… ascultați-i și absorbiți totul de la oamenii care au ajuns unde și-au dorit”. Interviu cu tânărul antreprenor Corneliu Susanu

„Chiar dacă la 20 de ani crezi că știi totul, nu e chiar așa… ascultați-i și absorbiți totul de la oamenii care au ajuns unde și-au dorit”. Interviu cu tânărul antreprenor Corneliu Susanu

„Eu cred în noroc, dar norocul ți-l faci singur”, așa povestește despre sine Corneliu Susanu, un tânăr de 26 de ani, care conduce câteva companii de transport din Cahul. L-am invitat la o discuție despre afaceri, ambiție și rezultate atinse. Ne-a mărturisit că a început să muncească încă de prin clasa a opta, când, în vacanțe sau în weekend, se trezea la 4:00 și lucra controlor la Parcul de Autobuze, deținută de Societatea pe Acțiuni pe care o conducea tatăl său. A absolvit apoi Facultatea de Business și Administrare a Academiei de Studii Economice din Chișinău. 

Corneliu, cum ai luat decizia să revii la Cahul și să-ți continui activitatea în domeniul transporturilor?

Chiar dacă din adolescență mă implicam și în domeniul vânzărilor în magazinele gestionate de familie, ramura transporturilor a fost cea care mi-a plăcut cel mai mult. De mic am știut că voi activa în acest domeniu. Am plecat să fac studiile la Chișinău pentru a reveni acasă și a-mi pune în practică cunoștințele. Locuind în Chișinău, eram implicat în procesele de aprovizionare a parcului de autobuze cu piese de schimb făcând legătura dintre furnizorii și partenerii din Chișinău cu administrația parcului de autobuze din Cahul. La fel asiguram perfectarea actelor necesare la Instituțiile de Stat din ramura transporturilor.

Când am revenit la Cahul, am început a activa în calitate de manager la parcul de autobuze S.A. Parcul de Autobuze și Taximetrie nr. 8. Am fost numit director în timpul pandemiei COVID-19. Domeniul transporturilor a fost printre cele mai afectate, compania era în criză. Am fost nevoit să fac restructurare de cadre, să schimb politica de preț și să caut soluții pentru a menține activitatea economică a companiei.

Ce te-a provocat cel mai mult să evoluezi?

Probabil cuvintele tatălui meu, care mereu îmi spunea: „Eu niciodată nu îți voi oferi totul pur și simplu, vei obține totul doar prin muncă”.  Această frază a lui m-a făcut să înțeleg că trebuie să muncesc mult pentru a ajunge acolo unde îmi doresc.

În același timp mama, bunica și unchiul au fost cei care mereu mi-au fost alături, m-au încurajat și m-au susținut în începuturile mele. Am foarte multe amintiri frumoase din copilărie, petrecute la țară, amintiri pentru care îi sunt deosebit de recunoscător bunicii mele. Acum și soția este cea care îmi este alături indiferent de orice, chiar dacă nu întotdeauna acord suficient timp familiei, ea mă înțelege și mă încurajează să mă dezvolt.

Pe lângă afacerea de familie pe care o gestionezi, știu că ai și un proiect al tău personal. Cum s-a întâmplat că ai lansat o companie de curierat ?

FAN Courier este o companie din România, care și-a extins piața și în Moldova. Fiind în căutare de parteneri la noi în țară, ei au luat legătura cu noi ca prestatori de servicii de transport. Noi suntem responsabili de regiunea de Sud a țării. Inițial activam pentru persoane juridice, însă acum prestăm servicii și persoanelor fizice. Efectuăm livrare door to door, de la ușă la ușă. În scurt timp vom deschide și un depozit cu recepție, unde clienții vor putea preda sau prelua coletele. Când ne-am lansat, astfel de servicii practic nu existau pe piața locală. Acum sunt și alți prestatori, concurența este aprigă, de aceea suntem provocați mereu să modernizăm, să digitalizăm și să îmbunătățim serviciile.

Corneliu Susanu alături de partenerii din România

Ce politici aplicați pentru a face față concurenței?

Noi suntem focusați pe serviciile noastre, le îmbunătățim continuu. Cea mai bună publicitate este calitatea serviciilor prestate și asta ne deosebește de concurenți. Colaborăm cu magazine online de produse de frumusețe și îngrijire, cărți, haine, echipamente IT, etc. Curierii noștri sunt amabili cu clienții și livrează coletele în timp scurt. Obiectivul nostru este să livram coletul din cel mai sudic punct în cel mai nordic în maxim 24-48 de ore. Clienții așteaptă coletele cu nerăbdare, de aceea, pentru a le oferi siguranță și doar emoții pozitive, îi ținem la curent cu fiecare etapă de livrare a coletului. Ei sunt informați prin mesaje cand coletul este preluat de la depozit și când urmează a fi livrat la destinație. Astfel suntem mereu în contact cu clienții noștri.

Echipa FAN Courier în proces de lucru.

În ce direcții planifici să extinzi afacerea?

În scurt timp vom deschide la Cahul un depozit pentru coletele care au până la 30 de kilograme, dar și pentru colete mai mari (pe care noi îl numim serviciu cargo) și o recepție de unde acestea vor putea fi preluate de clienți.

La fel, tindem să digitalizam activitatea cât mai mult. Deja nu mai activăm cu registre pe suport de hârtie, clienții noștri semnează electronic în aplicație, dar, mai nou, ne dorim să dezvoltăm o aplicație care va permite clientului să urmărească coletul pe tot parcursul procesului de livrare. Mereu suntem în căutare de soluții pentru a îmbunătăți serviciile, pentru că scopul nostru principal este să avem clienți mulțumiți de serviciile FAN Courier. Este activitatea căreia îi dedic o parte conisderabilă timpul meu și o fac cu dăruire și grijă.

Corneliu în incinta viitoarei recepții FAN Courier.

Acum este încă actual ca tinerii să plece din Cahul, iar tu, dimpotrivă, ai revenit din Chișinău pentru a activa și a te dezvolta aici. Ai vreun sfat pentru tinerii care vor să se lanseze în afaceri?

În primul rând să se ocupe de ceea ce le place și să tindă să fie cei mai buni în domeniul lor. La fel de important este să fie mereu alături de persoane de succes din domeniul ales, de la care să ia exemple și să învețe. Chiar dacă la 20 de ani crezi că știi totul, nu e chiar așa… eu recomand să asculte și să absoarbă totul de la oamenii care deja au ajuns acolo unde și-au propus. Să fie pregătiți să muncească mult, ziua mea începe la ora 6:00 dimineața și se încheie uneori la 23:00. Altfel nu aș reuși să realizez toate proiectele pe care mi le-am propus. Să fie implicați cu dedicație, responsabilitate și punctualitate în fiecare zi în tot ceea ce fac. Eu niciodată nu am absentat nejustificat de la facultate sau muncă și niciodată nu am întârziat.

Eu cred în noroc, dar norocul ți-l faci singur. Doar prin muncă, răbdare, disciplină și dedicație crești și avansezi. Cred ca asta ar trebui să știe fiecare tânăr.

Iar dacă discutăm despre emigrarea tinerilor, mereu îmi pun întrebarea: „Dacă vom pleca toți din Cahul, cine va dezvolta localitatea?”. Eu îmi iubesc orașul, mă mândresc că sunt cahulean și îmi place să contribui la dezvoltarea lui. Cred că fiecare dintre noi se poate dezvolta aici, acasă. Oportunități sunt peste tot, trebuie doar să învățăm să le vedem.

Articole similare