Subscribe la telegramul nostru
Telegram

Cine va beneficia de reexaminarea drepturilor la pensie de la 1 ianuarie 2022

Cine va beneficia de reexaminarea drepturilor la pensie de la 1 ianuarie 2022

DG CTAS Cahul  informează că începând cu 1 ianuarie 2022 se vor reexamina:

– pensiile pentru limită de vârstă a beneficiarilor de pensii care și-au stabilit dreptul la pensie după 1 ianuarie 1999 şi au realizat un stagiu de cotizare după ieşirea la pensie de la 5 la 7 ani;

– pensiile de dizabilitate stabilite până la 1 ianuarie 1999, pentru persoanele care au un stagiu de cotizare după realizarea dreptului la pensie de dizabilitate, de la 2 ani.

Menționăm că, noile drepturi la pensie se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea şi actele necesare la organul de asigurări sociale. Majorarea pensiei după reexaminare depinde de durata stagiului de cotizare şi mărimea venitului asigurat.

Cererea de reexaminare a pensiei pentru limită de vârstă, precum și cererea de reexaminare a pensiei de dizabilitate se depun în formă electronică prin intermediul paginii-web oficiale a Casei Naţionale de Asigurări Sociale www.cnas.gov.md sau la Casa Teritorială de Asigurări Sociale de la domiciliul beneficiarului.

Termenul de examinare este de 60 de zile de la data depunerii cererii cu toate actele necesare.

Îndemnăm beneficiarii de pensii să depună cererea de reexaminare a pensiei online, accesând bannerul „e-Cerere Reexaminare pensie” sau vă puteți programa online vizita la CTAS conform domiciliului, prin intermediul serviciului „Programare online la CTAS” de pe site-ul CNAS www.cnas.gov.md.

Totodată., de la 1 ianuarie 2022 se introduce o nouă categorie de pensie – pensia anticipată pentru carieră lungă, care se acordă persoanelor care au realizat o activitate în muncă mai mare decât stagiul necesar prevăzut la pensiile pentru limită de vârstă. Astfel, bărbații se vor putea pensiona anticipat dacă au 39 de ani de stagiu contributiv, iar femeile – 35 ani și 6 luni.

Pensia anticipată pentru carieră lungă se acordă de la data depunerii cererii, termenul de examinare a acesteia fiind de 60 de zile de la data depunerii împreună cu toate actele necesare.

Pentru a depune cererea, îndemnăm beneficiarii să-și programeze online vizita la CTAS, prin intermediul serviciului „Programare online la CTAS” de pe site-ul CNAS www.cnas.gov.md. În cazul în care nu aveţi această posibilitate, vă puteți adresa la Casa Teritorială de Asigurări Sociale conform vizei de domiciliu.

Mai informăm că, la data îndeplinirii cumulative a condițiilor pentru acordarea pensiilor pentru limită de vârstă, se acordă în baza cererii, pensie pentru limită de vârstă prin adăugarea perioadelor necontributive asimilate și a celor contributive realizate ulterior.