Publică un anunț
piatasud.md

Circa 35 de focare de vegetație uscată au fost lichidate de pompierii din Cahul în doar o săptămână

Circa 35 de focare de vegetație uscată au fost lichidate de pompierii din Cahul în doar o săptămână

Statistica incediilor din ultima perioadă demostrează că în Republica Moldova se înregistrează un număr sporit de arderi necontrolate ca urmare a acțiunilor de igienizare a terenurilor, precum și aprinderii ilicite a vegetației uscate.

Conform datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență  al MAI, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii din țară au întreprins 58 de misiuni pentru localizarea și stingerea  focarelor, care riscau să se extindă spre spații forestiere și case de locuit. Numai în raionul Cahul, pe parcursul ultimei săptămâni, au fost înregistrate 34 focare de vegetație uscată, care au provocat daune  grave asupra mediului înconjurător. 

Potrivit legislației, este interzisă şi se sancţionează cu amendă arderea învelişului vegetal uscat al perdelelor forestiere de protecţie, al cîmpurilor, arderea deşeurilor nocive în afara perimetrelor admise şi special amenajate. 

Arderea vegetației uscate duce la deteriorarea habitatului păsărilor şi animalelor, distrugerea solului şi a valoroaselor microorganisme care oferă fertilitate solului. Un pericol destul de mare prezintă incendierea vegetației în apropierea pădurilor, spaţiilor verzi, spaţiilor locative, în preajma staţiilor de alimentare cu carburanţi, conductelor de gaz care s-ar putea solda cu o catastrofă ecologică. În rezultatul incendiilor, în aer sunt emanate diferite substanţe toxice – monoxidul de carbon, dioxidul de sulf, funingine, oxizii de azot, hidrocarburile şi dioxinele, cei mai toxici şi periculoşi compuşi organici de compoziţie complexă. Aceste substanţe chimice pot cauza, chiar şi în cantităţi mici, intoxicaţii ale căilor respiratorii, afecţiuni ale sistemului nervos central, ale mucoasei ochiului, pătrunzînd nu doar în atmosferă, dar şi în solul şi apele din preajmă.

Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate în perioada dată, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență  al MAI  se adresează cu apel la cetățeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor:

–  nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vînt;

– nu utilizați focul deschis la o distanță mai mică de 50 m față de clădiri, instalații, materiale sau substanțe combustibile;

– nu aruncați mucuri de țigară, chibrituri aprinse sau materiale care mocnesc în vegetația uscată;

– respectați modul stabilit de colectare, păstrare și transportare a resturilor vegetale;

– cetățenii să se adrseze la primării în ceea ce privește planificarea zilelor și locurilor special amenajate pentru adunarea resturilor menajere și vegetației uscată din localitate;

– supravegheați în permanență copiii și interziceți jocul acestora cu surse care ar putea provoca incendii;

– la depistarea focarelor de ardere apelați la număr de telefon 112, și după posibilitate întreprindeți măsuri de lichidare a arderii respectînd măsuri de securitate, sau părăsiți locul arderii acoperind gura și nasul cu o țesătură umedă.

STIMAȚI CETĂȚENI! Respectînd măsurile de prevenire a incendiilor, Vă protejați viața și bunurile materiale. 

ÎN CAZ DE SITUAȚII DE URGENȚĂ, APELAȚI 112

Articole similare