Cum votează persoanele care nu se pot deplasa la secția de votare în ziua alegerilor
Pe 1 noiembrie, toți cetățenii republicii Moldova sunt așteptați la secțiile de vot pentru a alege președintele țării. Dreptul la vot este unul dintre drepturile fundamentale ale cetățeanului într-un stat democratic, iar normele legale prevăd un șir de aspecte care garantează acest drept, indiferent de locul aflării alegătorului.
Cine poate vota în afara secției de vot
Potrivit art. 60 alin. (4) Cod Electoral, pot vota „la locul aflării” persoanele care din motive de sănătate sau alte motive temeinice nu pot veni în localul de votare în ziua alegerilor. Pentru aceste persoane, în ziua alegerilor, este organizată de către biroul electoral al secției de votare deplasarea cu o urnă de vot mobilă şi cu materialul necesar votării la locul unde se află alegătorul pentru ca acesta să voteze.
O altă categorie de alegători care de asemenea pot vota la locul aflării este expres prevăzută de art. 60 alin (5) Cod Electoral: „Persoanele deținute pe baza unui mandat de arest până la pronunțarea sentinței judecătorești, persoanele condamnate la închisoare (privațiune de libertate) a căror sentință nu este definitivă, cele care execută o sancțiune contravențională sub formă de arest, persoanele condamnate la închisoare (privațiune de libertate) prin hotărâre judecătorească definitivă, aflate în instituțiile penitenciare.
Pentru acești alegători, de asemenea se organizează deplasarea a 2 membri ai biroului electoral al secției de votare cu urna mobilă de vot pentru a asigura exercitarea dreptului la vot.
Cum se solicită votul la locul aflării
Potrivit Codului Electoral, doritorii de a vota la locul aflării urmează să solicite în scris acest drept începând cu 2 săptămâni înainte de ziua votării şi până la ora 18.00 a zilei precedente votării.
În ziua votării, cererile pot fi făcute în scris până la ora 15.00 dacă se prezintă şi certificat medical. Aceste persoane votează conform listei de alegători pentru votarea la locul aflării, întocmită de biroul electoral al secției de votare în baza cererilor acestora, iar persoanele neînscrise într-o asemenea listă nu pot vota la locul aflării.
În lista electorală, în dreptul numelui persoanei respective se face mențiunea “Votat la locul aflării”.
Astfel, potrivit graficului aprobat de Comisia Electorală Centrală, perioada de depunere a cererilor de votare la locul aflării începe pe 17 octombrie și va dura până pe 31 octombrie, ora 15:00.
În raionul Cahul au fost constituite 63 de secții de votare, dintre care 14 în municipiul Cahul.
Lista completă a secțiilor și a datelor de contact poate fi accesată aici.
De menționat că persoanele internate în Spitalul Raional Cahul în ziua alegerilor vor putea solicita votarea la locul aflării la biroul electoral al secției de votare (BESV) nr. 7/7 aflat în sediul Școlii Profesionale nr. 2 din Cahul, tel: 0299 34903; persoanele aflate în detenție – BESV nr. 7/12 aflat în sediul Colegiului „Iulia Hasdeu” tel: 0299 41530; iar persoanele aflate la lecuire în Sanatoriul „Nufărul Alb” din cahul vor putea vota nemijlocit în incinta instituției, acolo fiind creată secție de votare.
Reamintim că pe 1 noiembrie 2020, în Republica Moldova vor fi desfășurate Alegeri Prezidențiale. În cursa electorală au fost înregistrați 8 candidați.
- Copilăria uitată: Top 10 desene animate ce erau difuzate pe Minimax
- O moldoveancă a întors toate scaunele la Vocea României. Vezi momentul
- Medalie de aur pentru un polițist moldovean: A învins 15.000 de participanți la un maraton
- Cum se desfășoară un examen Cambridge? Citește ghidul detaliat
- Falsuri despre referendumul din 20 octombrie, combătute de experți