Cursuri de agricultură pentru fermieri și pasionați de grădinărit în s. Svetlîi
Colegiul Tehnic Agricol din satul Svetlîi, situat în sudul Republicii Moldova, oferă o nouă oportunitate pentru formarea continuă în agricultură.
Prin intermediul cursului de formare continuă „Tehnologii de cultivare a plantelor în teren protejat”, angajații, fermierii și cei pasionați de grădinărit vor putea îmbunătăți abilitățile lor practice și teoretice în domeniul agricol. Instruirea se va face într-un format hibrid, combinând orele teoretice cu activitățile practice desfășurate într-o seră proiectată și dotată cu susținerea partenerilor de dezvoltare ai proiectului.
„Experiența Colegiului Tehnic Agricol din Svetlîi este unică în felul său deoarece pune accentul pe învățarea continuă a adulților. Proiectul le oferă posibilitatea cursanților să se califice într-un domeniu sau să evolueze în baza unor cunoștințe adaptate la cerințele pieței”, a menționat Olga Șuleanschi, directoare de programe a Centrului pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri (CEDA).
Cursanții vor descoperi în cadrul orelor nu doar secretele unei recolte, dar și cum se dezvoltă o afacere durabilă în sectorul agriculturii organice în teren protejat.
„Dincolo de proiecte naționale, noi susținem și programe de învățare continuă ca soluție pentru îmbunătățirea abilităților beneficiarilor și dezvoltarea comunităților locale. Numai prin investiții în calificarea și recalificarea specialiștilor, aceștia vor avea mai multe oportunități pe piața muncii și vor putea dezvolta afaceri durabile”, a declarat Martin Roch, directorul adjunct al Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova.
Zece instituții de învățământ profesional-tehnic din Republica Moldova vor desfășura activități antreprenoriale pentru a genera venituri și a-și adapta oferta de instruire conform cererii de pe piața forței de muncă din țară.
„Activitățile antreprenoriale le oferă școlilor mai multe avantaje și le ajută să obțină venituri pentru a crește. Obiectivele noaste se focusează pe dezvoltarea programelor de învățare, instruirea profesorilor, îmbunătățirea infrastructurii și a managementului din instituțiile de învățământ profesional-tehnic pentru diversificarea programelor de învățare”, a menționat Miriam Spech, manageră de proiect a Liechtenstein Development Service Moldova (LED).
Activitățile fac parte din Proiectul CREATIVO, implementat de Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri (CEDA), cu suportul financiar al Liechtenstein Development Service Moldova (LED) și al Swiss Cooperation in Moldova (SDC).