Deputaţii originari din Cahul au depus declaraţiile cu privire la venitul obţinut în 2013
Data de 31 martie a fost ultima zi pentru depunerea, de către persoanele fizice, a declaraţiei cu privire la venitul obţinut în anul 2013.
Excepţie nu au făcut nici deputaţii în Parlamentul Republicii Moldova Ion Butmalai şi Anatol Gorilă, declaraţiile cărora pot fi găsite pe site-ul Parlamentului RM.
Aleşii poporului au indicat în declaraţie veniturile obţinute din salariu în anul trecut şi bunurile mobile şi imobile aflate în proprietate.
Astfel, Ion Butmalai, anul trecut a obţinut venit din salariul de deputat circa 157 mii lei şi 39600 lei din pensie, Iar Anatolie Gorilă a însumat un venit din salariu de circa 148 mii lei iar din pensia militară circa 100 mii lei.
În 2013, aleşii poporului originari din Cahul, potrivit declaraţiilor pe venit, au procurat şi câte un automobil nou.
Ion Butmalai a procurat o Dacia Logan, a.f. 2013, pentru care ar fi achitat circa 117 mii lei, iar Anatol Gorilă a procurat un automobil de teren Mitsubishi Pagero, a.f. 2007, pentru care ar fi achitat doar 5 mii (!) de lei, cu toate că preţul de piaţă a acestuia ar constitui peste 12 mii euro.
Totodată, Deputatul Ion Butmalai este fondator şi unic acţionar a 3 întreprinderi, iar Anatol Gorilă, în 2013, potrivit declaraţiei, a achiziţionat o vilă în s. Izbişte, r-l Criuleni, cu suprafaţa totală de 56,3 mp, a cărei valoare ar fi de 44977 lei.
Precizăm că, Ion Butmalai şi Anatol Gorilă sunt Deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova din anul 2010, ajungând în Parlament pe listele PLDM şi respectiv PCRM. Ambii deputaţi sunt liderii locali ai partidelor pe care le reprezintă în forul legislativ.