Doi minori au avut de suferit după ce s-au intoxicat cu gaze toxice emanate de la o coloană de gaz.Unul dintre aceștia a decedat la spital
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență doi băieți cu vârstele de 10 și 7 ani ani au avut de suferit după ce cel mai probabil s-au intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la o instalație alimentată cu gaz.
Cazul a avut loc în seara zilei de 13 februarie într-o gospodărie particulară din localitatea Fetița, raionul Cimișlia. Conform primelor investigații băieții au intrat la ora 20:00 în camera de baie să se spele și brusc s-au simțit rău. Copiii au fost depistați de părinți în stare inconștientă și au chemat urgent serviciul medical. Ambii minori au fost transportați la spitalul raional pentru îngrijiri medicale.
Fiind în stare gravă minorul în vârstă de 7 ani a decedat la spital. Băiatul în vârstă de 11 ani este în stare satisfăcătoare și se află sub îngrijirea medicilor în secția de reanimare.
Potrivit primelor cercetări, cel mai probabil copiii s-ar fi intoxicat din cauza monoxidului de carbon emanat de la coloana de gaz, instalată improvizat în baie. Cazul este cercetat de organele de drept. În acest context, IGSU îndeamnă oamenii să fie foarte prudenți la utilizarea instalațiilor alimentate cu gaze. Oamenii trebuie să se asigure că acestea sunt complet funcționale înainte de exploatare pentru a nu-și pune viața în pericol. În situații de risc persoanele sunt rugate să apeleze de urgență Serviciul 112.