Publică un anunț
piatasud.md

Dorul de casă a fost reprezentat într-o pictură murală de peste 1000 metri pătrați la Cahul

Dorul de casă i-a determinat pe cahulenii plecați peste hotare să participe la crearea celei mai mai picturi murale din regiune. Pe un perete de peste 1000 de metri pătrați au fost reprezentate mai multe elemente tematice care te duc cu gândul la casă, la bunicii din sat, la Cahul.

„Dor înseamnă trecut, istorie, rădăcini, înseamnă strămoș și totdeauna trecutul trebuie să-l legăm cu viitorul și să trăim prezentul. Dor pentru mine rimează cu „fior” și înseamnă de fapt un sentiment de apartenență, de patria aceasta, de țara în care ne-am născut” ne-a declarat Vasile Dincă, unul dintre contribuitori.

Ilie Croitoru și fratele său au venit cu donații pentru ca această pictură murală să prindă viață.

„Mă bucur foarte mult că familia noastră  a participat la acest eveniment deosebit. Eu cred că este atât de frumos, s-a schimbat intrarea în oraș. Înainte era cam tristă intrarea aceasta, dar acum cu această galerie de artă, este o deosebită plăcere și mă gândesc să urc dealul acesta pe jos. E ceva deosebit și foarte frumos, cred că ne-a schimbat imaginea orașului nostru total.Și eu am locuit în Spania, peste hotare, dar mereu ești cu dorul acasă. Așa suntem făcuți noi. Eu cred ca e o necesitate sufletească să ai rădăcinile de unde te-ai născut și e un lucru frumos ca cei care sunt plecați să contribuie la viața orașului natal, aici locuiesc părinții, frații” ne-a declarat Ilie Croitoru.

Mai bine de 5 luni a durat procesul de creație. Pictorul Alexei Luca a încercat să redea în murală cea ce ne unește pe toți, dorul de casă și emoțiile copilăriei.

„În această pictură am vrut să arăt oamenii simpli de la țară care au o menire oarecare, este legat și de trecut. Sunt mai multe secvențe de pictură care leagă toate secvențele, un prosop. Pictura este oarecum simbolistică. Este o rădăcină oarecare, să ne întoarcem la baștină. Dor de emoțiile pe care le-am avut în copilărie, când ne aducem aminte de copilărie sunt momente frumoase pentru toți. Fiecare are copilul lui în el care îl duce în copilărie” ne-a spus Alexei Luca.

Potrivit pictorului, pentru această pictură au fost cheltuiți peste 500 litri de vopsea, transformând astfel intrarea în municipiul Cahul într-o adevărată galerie.

„În fiecare zi am urmărit pictorul ce minune face, a reprezentat toată istoria Moldovei. Sunt foarte mulți cunoscuți peste hotare, care au un dor de casă și vor să revină acasă, dar cu aceste greutăți nu pot” ne-a declarat o locuitoare din zonă.

VEZI ȘI : Inaugurarea picturii murale DOR DE CASĂ în Cahul / LIVE

„Ne-am dorit ca prin contribuția prin acest proiect să ancorăm această dragoste și dor de casă la cei care sunt plecați peste hotare. „Casă” înseamnă nu doar casă, dar vorbim inclusiv despre localitate, vorbim despre Cahul. Eu cred că prin modul cum a prevăzut mai multe elemente pictorul, a reușit să redea mult din acest specific. Este un proiect în care s-au implicat cel mai mulți oameni în procesul de realizare”, ne-a declarat Nicolae Dandiș, primarul mun. Cahul.

Valoarea proiectului este de peste 680 mii lei, dintre care 250 mii sunt contribuția Guvernului Moldovei, peste 130 mii lei contribuția Primăriei Cahul, iar câte 100 mii lei contribuția Guvernului Elveției și a băștinașilor. Pentru realizarea acestei picturi murale au contribuit circa 127 de persoane. La crearea picturii murale au contribuit și un șir de agenți economici.

Articole similare