Evenimentele dedicate Zilei municipiului Cahul au costat 75 980 lei
Pe 2 iulie, municipiul Cahul a sărbătorit 522 de ani de la prima atestare documentară. Primăria municipiului Cahul a pregătit un șir de activități consacrate acestei zile.
Printre acestea se enumeră: Expoziție tematică „Istoria localității” la Muzeul Ținutului Natal din Cahul, parada Majoretelor, lansare de carte și alte evenimente.
Seara a culminat cu un spectacolul de Gală susținut de echipele participante la Festivalul Internațional de Majorete „Majorette Fest Moldova”, SunStroke Project, ansamblul etnofolcloric „Altița”, Cristina Zagorodnii, ansamblul Profesionist de Muzica și Dans Popular „IZVORAŞUL” și Ioana Căpraru.
Pentru organizarea evenimentelor culturale, primarul de Cahul conform dispoziției Nr. 387 a preconizat un deviz de cheltuieli în sumă de 75980 lei. Pentru fanfara municipală s-a achitat un contract de prestări servicii în sumă de 10 000 lei, SunStroke Project au costat 39 780 lei, Ioana Căpraru – 3000 lei, pentru lumini scenă – 7200 lei, flori – 3000 lei, materiale de promovare 3000 lei, Fourchette – 5000 lei și cheltuieli neprevăzute 5000 lei.
De specificat că în dispoziția privind lansarea de carte bugetul nu este specificat, și nici anexa care este specificată în dispoziție ca deviz de cheltuieli deasemenea nu este anexată pe actelocale.md
Reamintim că Concertul dedicat Zilei Europei a avut un buget de 599 990 lei.