Cahul

Flash! Se închid din nou piețele și Paștele Blajinilor se contramandează la Cahul

Măsuri mai drastice de combatere a răspândirii COVID-19 au fost adoptate câteva minute în urmă la ședința Comisiei Raionale Extraordinare de Sănătate Publică Cahul.

Astfel, urmează a fi sistată din nou activitatea piețelor din Cahul și va fi limitat accesul în cimitire. Pe scurt informația ne-a fost comunicată de către primarul mun. Cahul, dnl. Nicolae Dandiș.

Totodată, domnul Primar a menționat că la ora 18:00 va fi organizată o conferință de presă de către conducerea raionului pentru a aduce la cunoștință deciziile aprobate astăzi.

Conferința de presă va fi transmisă LIVE pe pagina de facebook a ziuadeazi.md.