Publică un anunț
piatasud.md

FOTO// Campania 16 Zile de Activism Împotriva Violenței a ajuns la Cahul

FOTO// Campania 16 Zile de Activism Împotriva Violenței a ajuns la Cahul

Autoritățile publice locale, adolescenți și adolescente au participat ieri, 6 decembrie, la inaugurarea Campaniei de 16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen.

Evenimentul a avut loc în Piața Independenței, în fața Universității de Stat ”Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul.

”Violența împotriva femeilor este cea mai gravă încălcare a drepturilor omului fiind o problemă care afectează toate țările, la nivel global. Schimbarea începe și continuă cu fiecare dintre noi. Este datoria fiecăruia să construim un viitor fără violență. Un viitor unde fiecare femeie, fiecare fată să trăiască în siguranță, bunăstare și demnitate. Îndemnul nostru este să rămânem întotdeauna uniți și unite pentru eliminarea violenței față de fete și femei”, a declarat Tatiana Romaniuc, Viceprimărița municipiului Cahul.

Misiunea acestui proiect este de a crește nivelul de conștientizare privind problema agresivității împotriva femeilor și fetelor și își propune să combată, să prevină violența și să educe populația la nivel local.

”Femeile nu pot ieși singure din acest flagel. Violența este grea, dureroasă, de aceea este nevoie să ne unim eforturile și să acționăm nu doar 16 zile în an, ci 365”, a zis Svetlana Andrieș, Specialistă Programe UN Women Moldova.

Pe tot parcursul evenimentului reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Cahul au distribuit materiale educative și au informat cetățenii cum să sesizeze cazurile de violență.

”Această campanie a oferit posibilitatea Consiliului raional să se implice în acest proiect, care face ca diferența de gen să fie pusă pe cântar egal, astfel încât femeile să aibă ocazia să-și vocifereze intențiile și doleanțele. Vrem să ne bucurăm de o societate sănătoasă și un viitor prosper”, a spus Nicolae Dunas, Președintele raionului Cahul.

După inaugurare, tinerii din Cahul au fost invitați la Palatul de cultură ”Nicolae Botgros” unde au discutat în cadrul activității ”Bibliotecă vie” despre activism și rolul rolul religiei; rolul mass-mediei și artei; rolul tinerilor și rolul poliției în combaterea violenței față de femei și fete.

Seara a culminat cu spectacolul de statui vivante și spectacolul de teatru „Iubirea nu doare”, o piesă despre combaterea violenței față de femei și fete jucată prin corporalitate, mimică și dans. 

Evenimentul a fost pregătit în cadrul Proiectului EVA – „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”​, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN WOMEN în parteneriat cu UNICEF Moldova.

Articole similare