Ghegam Davtean: O să îi chinui foarte tare

Ghegam Davtean: O să îi chinui foarte tare

Declarațiile au fost făcute de candidatul independent la funcția de consilier municipal Cahul, în cadrul emisiunii inDIRECT electoral din 14 octombrie.

În cadrul discuției, Domnul Davtean s-a expus asupra principalelor probleme cu care se confruntă orașul, dar și modul de soluționare. A spus că nu are un plan de lucru pentru patru ani, pe motiv că în acest timp se pot multe schimba, dar știe cu siguranță ce va face în primul an de activitate.

Principalul scop al său în consiliul municipal va fi schimbarea atitudinii atât a consilierilor, dar și a funcționarilor publici față de cetățeni: „În primărie la ora 9:00 nu este încă nimeni, iar la 10:00 deja nu mai este nimeni. Această glumă circul prin oraș, și are drept la viață. Așa nu trebuie sa fie. sunt două variante, sau gândești progresist, îți dai interesul și lucrăm. Dacă nu, daca nu vreau, să mă iertați. O sa vin acolo, primul an, am decis ce o sa fac. O sa ii chinui foarte tare ” 

De asemenea, domnul Davtean a menționat că este nevoie de schimbat fonul cultural al orașului, dar și-a amintit de unele promisiuni legate de deschiderea unui centru nou comercial, unde antreprenorul promitea că va face la etajul II o zonă de odihnă și agrement pentru copii. 

„Nimic nu este. Am sunat o lună in urma la managerul lor și mi sa spus că pot să-l închiriez. Dacă dam astfel de obiecte in oraș, să îl obligam pe agentul economic să facă ceva și pentru oraș” a punctat Ghegam Davtean.

Articole similare