Publică un anunț
piatasud.md

IGSU pilotează un nou sistem de localizare a apelantului /VIDEO

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pilotează un nou sistem de localizare a persoanelor care sunt în dificultate și au sunat la Serviciul 112 pentru a cere ajutor.

Prin intermediul sistemului de localizare, echipele de intervenție a salvatorilor și pompierilor vor reduce timpul de răspuns în caz de situații excepționale și vor acorda ajutorul calificat  sinistraților în timp record.

Sistemul este operat într-un dispozitiv telefonic mobil și are capacitatea de a prezenta locația apelantului, starea acestuia și impedimentele care ar putea crea dificultăți pentru intervenție.

Mai mult, în cazul operării acestui sistem, salvatorii și pompierii pot evita ambuteiajele, accesând harata electronică cu traseul liber pentru urgentarea misiunii.

Apelantul sună la Serviciul 112, de unde informația este redirecționată la IGSU. Aici dispecerii utilizează sistemul de localizare pentru a cunoaște informații veridice despre caz, persoană aflată în dificultate, dar și timp necesar pentru a ajunge la fața locului.

La moment acest sistem de localizare este funcțional în detașamentele de salvatori și pompieri din municipiul Chișinău și urmează a fi testat și în subdiviziunile teritoriale.  

Articole similare