Subscribe la telegramul nostru
Telegram

Ilegalități la granița de Sud: Două persoane prinse la pescuit în apele de frontieră cu unelte interzise, iar a treia tăia ilicit arbori

Ilegalități la granița de Sud: Două persoane prinse la pescuit în apele de frontieră cu unelte interzise, iar a treia tăia ilicit arbori

Polițiștii de frontieră au depistat trei conaționali, dintre care doi la pescuit în apele de frontieră cu unelte interzise, iar al treilea în timp ce tăia ilicit arbori în zona de frontieră. Incidentele au fost înregistrate la sfârșitul săptămânii trecute, în zona de competență a SPF Cahul și SPF Vulcănești.

Potrivit Poliției de Frontieră, totul s-a întâmplat la sfârșitul săptămânii trecute, în zona de competență a SPF Cahul și SPF Vulcănești.

În primul caz sunt documentați doi locuitori ai satului Manta, raionul Cahul. Bărbații au fost surprinși la prins ilegal de pește, având cu ei opt plase de tip monofilament cu o lungime totală de 400 de metri. Aceștia nu dețineau acte de identitate și nici nu se avizaseră la subdiviziunea de frontieră pentru desfășurarea pescuitului. Pentru încălcarea regimului zonei de frontieră, persoanele au fost sancționate cu amenzi a câte 300 de lei fiecare. Obiectele de pescuit au fost ridicate și transmise către angajații IPM Cahul, urmând să se expună asupra faptului.

Într-un alt caz este vizat un locuitor al satului Mirnoe, raionul Taraclia, care a fost depistat în timp ce defrișa ilegal arbori într-o pădure, aflată în zona de frontieră. La fel, bărbatul era fără acte de identitate și fără avizul prealabil de la Poliția de Frontieră. Asupra sa s-a depistat un motoferăstrău cu care reușise să doboare mai mulți arbori de salcâm.

La locul faptei, polițiștii de frontieră au depistat și un motocultor cu remorcă încărcată cu trunchiurile arborilor defrișați ilegal. Pentru aflarea sa ilegală în zona de frontieră, persoana s-a ales cu o amendă în valoare de 600 de lei. Totodată, obiectele infracțiunii au fost ridicate și indisponibilizate la subdiviziunea de frontieră, despre caz fiind sesizat IPM Taraclia care va stabili încadrarea juridică a faptelor, cu calcularea prejudiciului cauzat mediului.