Cahul

În ajunul Zilei Independenței, Polițiștii de Frontieră au făcut un cadou Cahulului și au renovat un izvor /FOTO

Astăzi, 26 august a avut loc ceremonia de inaugurare a izvorului care se află pe traseul spre trecerea Cahul-Oancea.

Se zice că „în natură apa este forța motrice”, iar „în fiecare picătură de apă este o poveste de viață”, citate care demonstrează cu certitudine rolul și importanța apei pentru orice vietate de pe pământ. Mai mult că reabilitarea sau construcția unui izvor, a unei fântâni, conturează acea valoare umană „Grija față de semenii tăi”.

Îndemnați de bunătate și în contextul măsurilor social-culturale, planificate pe parcursul anului curent, polițiștii de frontieră cu suportul populației locale au reușit în prag de sărbătoare națională să „readucă la viață” două izvoare și cinci fântâni. Astfel, în apropiere de punctul de trecere a frontierei Cahul a fost renovat un izvor și amenajat accesul spre acesta. În regiunea de nord a țării, polițiștii de frontieră au construit un izvor în satul Brânzeni, raionul Edineț. În zona de frontieră a Sectoarelor Poliției de Frontieră Tocuz și Săiți au fost reparate două fântâni, iar alte două cișmele au fost renovate în satul Semeni și în municipiul Ungheni. La fel, polițiștii de frontieră din Direcția regională Centru au identificat o fântână în sectorul Poșta Veche, municipiul Chișinău, care a fost reconstruită, dar și salubrizate împrejurimile.

Conducerea Poliției de Frontieră a exprimat mulțumirea față de toți cei care au pus umărul la acest act de binefacere. „ Mă bucur că în anul 2020 Poliția de Frontieră este parte a unor acțiuni ce vor rezista în timp, acțiuni menite să marcheze în mod inedit și cei 29 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova. Bucuria este una și mai mare, știind că apa dătătoare de viață va fi de folos atât pentru polițiștii de frontieră, aflați în misiuni de serviciu, dar și pentru localnici, agenți economici și orice călător. Doresc celor care îşi vor potoli setea cu apa acestor fântâni sau izvoare să aibă parte de izbândă și liniște sufletească.” a menționat în mesajul său de recunoștință domnul Corneliu Groza, șeful Poliției de Frontieră.

Totodată, astăzi în cadrul ceremoniilor de inaugurare angajaților din toate subdiviziunile de frontieră le-au fost adresate cele mai sincere felicitări cu ocazia celei de-a 29-a aniversare de la proclamarea Independenţei şi Suveranităţii țării noastre. „Să aveți sănătate, liniște, bunăstare și realizări remarcabile aici – acasă, iar patriotismul şi dragostea faţă de această ţară să Vă însoţească mereu și oriunde.
La mulți ani, Republica MOLDOVA!!!”