Publică un anunț
piatasud.md

În premieră Republica Moldova a importat gaze pe coridorul transbalcanic

În premieră Republica Moldova a importat gaze pe coridorul transbalcanic

Întreprinderea SA Energocom a anunţat aseară că a făcut un import de gaze, în regim de testare, pe coridorul transbalcanic.

Pentru a diversifica sursele de achiziționare a gazelor naturale și a asigura securitatea energetică a țării, SA Energocom a achiziționat o cantitate de gaze din zona Mediterană, pentru a testa cum funcționează în revers acest coridor.

„Au fost importate 4,3 milioane metri cubi de gaze prin interconectorul Grecia-Bulgaria, via România, fiind transportate până în Ucraina. În trecut, coridorul transbalcanic a funcționat doar dinspre nord spre sud, acum fiind realizată o premieră de transport în sens invers, cu gaze care nu sunt rusești”, explică Energocom.

Potrivit directorului interimar al SA Energocom, Victor Bînzari, sunt mai multe potențiale surse de gaze aflate în discuții. Se testează, cu volume diferite, inclusiv gazoductul Iași-Ungheni care vine spre Chișinău, la fel cum se vor testa și alte rute din regiune.

„Energocom trebuie să aibă construite poduri și relații cu cât mai multe companii din țări europene, astfel încât Republica Moldova să fie asigurată sută la sută cu gaze naturale și energie electrică”, a rezumat  şeful Energocom.

Articole similare