Încă 82 de absolvenți au luat BAC-ul, după examinarea contestațiilor

În rezultatul examinării contestațiilor, rata de promovare totală a examenului național de bacalaureat a crescut cu 0,45 puncte procentuale și constituie 68,76%, comparativ cu 65,45%, de la aceeași etapă, din cadrul sesiunii de anul trecut. Rezultatele au fost afișate luni, 3 iulie, anunță Ministerul Educației.
După anunțarea rezultatelor preliminare au fost depuse 9.238 de contestații din numărul total de 68.362 de note acordate în sesiunea de bază, ceea ce reprezintă 13,51%. Din punct de vedere procentual, numărul contestațiilor depuse în acest an este același ca și în anul 2022.
Cele mai multe contestații au fost depuse la limba și literatura română – 2.608, aceasta fiind și disciplina cu cel mai mare număr de candidați admiși.
În urma examinării contestațiilor au fost majorate 2.296 de note, ceea ce constituie 24,85% din numărul notelor contestate și 3,35% din numărul total de note acordate în sesiunea de bază.
Numărul și procentul lucrărilor contestate / Ministerul Educației și Cercetării