Întreprinderile pot beneficia de o reducere a amenzii între 10% și 30% în cazul în care recunosc săvârșirea unei practici anticoncurențiale
Începând cu 14 noiembrie 2024, a intrat în vigoare Regulamentul privind aplicarea procedurii simplificate în cazurile de acordare a tratamentului favorabil întreprinderilor sau asocierilor de întreprinderi care recunosc săvârșirea unei practici anticoncurențiale, aprobat de Consiliul Concurenței pe 28 octombrie 2024.
Acesta permite întreprinderilor sau grupurilor de întreprinderi să beneficieze de o reducere a amenzii dacă recunosc că au fost implicate într-o practică anticoncurențială. Regulamentul stabilește pașii și termenele pentru procesul de recunoaștere a încălcării legii concurenței. Acesta reglementează începutul discuțiilor între părțile implicate, cum se face propunerea de recunoaștere, termenele pentru transmiterea raportului de investigație și obiecțiunile părților, precum și procedura pentru adoptarea deciziei finale.
Procedura este una inovativă pentru Republica Moldova și va contribui la eficientizarea și accelerarea procedurii administrative în cadrul investigațiilor. Respectiv, Consiliul Concurenței va utiliza acest mecanism pentru a recompensa întreprinderile care cooperează, ceea ce va economisi resurse și va reduce timpul necesar pentru luarea deciziilor privind practicile anticoncurențiale.
De asemenea, documentul va permite Consiliului Concurenței să examineze mai multe cazuri, utilizând mai eficient aceleași resurse și va contribui la reducerea numărului de contestații în instanțele de judecată.
Pentru întreprinderile implicate într-o practică anticoncurențială, acest regulament înseamnă o procedură mai rapidă, mai puține costuri și o amendă mai mică. Ele pot evita procedurile lungi și procesele judiciare, beneficiind de o reducere a amenzii între 10% și 30%.
Este de remarcat că întreprinderile implicate într-o astfel de practică au posibilitatea să aplice și la politica de clemență, care permite reducerea suplimentară a amenzii. Astfel, reducerea totală a amenzii poate ajunge până la 50% din valoarea inițială, dacă întreprinderea colaborează activ în cadrul investigației.
Regulamentul este disponibil aici: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=145725&lang=ro