Iurie Arnaut a demisionat din funcţie

Consilierii orăşeneşti au primit demisia Viceprimarului oraşului Cahul în cadrul şedinţei consiliului din 3 martie a.c.
Astfel, Iurie Arnaut va reveni la funcţia pe care a deţinut-o până la cea de Viceprimar şi anume Director la Gospodăria Comunal – Locativă Cahul.
Acesta şi-a motivat de decizia de a demisiona prin faptul că la GCL urmează a demara un şir de proiecte importante şi este nevoie şi de a face ordine în cadrul întreprinderii.
„In legătura cu aceea că în viitorul apropiat vor demara câteva proiecte destul de serioase, strategice, de importanţă regională , aş vrea ca să fiu în centrul acestor evenimente”a declarat Iurie Arnaut.
Totodată, Iurie Arnaut a motivat decizia proprie prin situaţia grea cu care se confruntă Gospodăria Comunal – Locativă „Luând în consideraţie situaţia financiară care este la moment la întreprinderea municipală şi deservirea la u nivel destul de scăzut a populaţiei şi a agenţilor economici eu rog, şi ştiu precis că decizia este foarte corectă şi bine gândită, să acceptaţi această decizie”.
Decizia de a-l demite pe Viceprimarul oraşului din funcţie a fost luată cu majoritatea voturilor Consilierilor prezenţi la şedinţă.
Precizăm că Iurie Arnaut a deţinut funcţia de Viceprimar al oraşului Cahul din anul 2011.