Publică un anunț
piatasud.md

La Cahul a fost inaugurată Ludoteca comunitară – un spațiu prietenos pentru copiii din Ucraina și Cahul

La Cahul a fost inaugurată Ludoteca comunitară – un spațiu prietenos pentru copiii din Ucraina și Cahul

Centrul de Creație „Luceafărul” din Cahul a devenit punct de atracție și suport pentru copiii refugiaților din Ucraina care sunt găzduiți la Cahul. Mai mult ca atât, în cadrul centrului de creație a fost creat și un spațiu prietenos copiilor – Ludoteca, unde aceștia comunică și învață împreună cu copiii din Moldova. 

Totul a fost posibil grație proiectului „Toleranță zero față de violența în familie în regiunile Cahul și Ungheni”, ce este implementat de A.O. AZI din Cahul cu suportul Terre des hommes – Moldova, în cadrul proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women.

Proiectul este concentrat, în primul rând, pe acordarea de suport informațional, psihosocial imediat și pe termen mediu, pentru copiii, fetele și femeile refugiate  din Ucraina, localizate  în municipiul și raionul Cahul. 

Oxana este refugiată din Odessa și a venit la Cahul împreună cu fiul ei:

„Întâmplător am făcut cunoștință cu Tatiana la centrul de criză și ne-a invitat la o întâlnire cu alte femei care, la fel, s-au refugiat din cauza războiului. Ei ne susțin foarte mult. Venim cu plăcere la fiecare activitate, copiii sunt foarte fericiți”.  

Pe termen lung, spațiul creat și dotat în cadrul proiectului va fi destinat fetelor și femeilor din regiunea Cahul pentru a realiza activități în cadrul Centrului de creație „Luceafărul”.

„Lunar, organizăm activități ludice cu copiii, activități de socializare sau mergem undeva ca să cunoaștem mai bine orașul nostru. Avem activități de informare a mămicilor și a femeile refugiate sau non-refugiate. Noi vorbim despre non-violență, dar totodată le învățăm cum să-și perfecteze actele, cum să obțină acel IDNP temporar, ca ele să se simtă cât mai confortabil la noi, în Cahul”, ne-a declarat Tatiana Seredenco, directoarea executivă A.O. AZI. 

De activitățile derulate în cadrului Centrului de creație „Luceafărul” din Cahul beneficiază, la moment, 30 de persoane, femei și copii. 

„Știu că este greu, toți stăm cu gândul la situația care este în Ucraina. Toți ne rugăm pentru pace și sperăm foarte mult, cât mai repede, să fie pace în lume, iar cei din Ucraina să vină aici în ospeție”, s-a adresat  Nicolae Dandiș, primarul mun. Cahul, copiilor și femeilor prezenți la eveniment. 

Echipa Centrului de creație „Luceafărul” a pregătit și un mic concert, cu interpretări instrumentale și cântece.

Acest produs a fost realizat de către Ziua de Azi Cahul, în colaborare cu Centrul Media pentru Tineri, în cadrul Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF Moldova.

Părerile și opiniile exprimate aici aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al UN Women, al UNICEF sau al Uniunii Europene.

Articole similare