Publică un anunț
piatasud.md

Listele de candidați pentru alegerile locale generale vor fi întocmite cu respectarea cotei de 40% pentru ambele genuri

Listele de candidați pentru alegerile locale generale vor fi întocmite cu respectarea cotei de 40% pentru ambele genuri

Listele de candidați pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie curent vor fi întocmite cu respectarea cotei de 40% pentru ambele genuri, iar poziționarea candidaților pe liste se va face conform formulei – minim 4 candidați la fiecare 10 locuri, informează MOLDPRES.

Comisia Electorală Centrală a atenționat astăzi partidele politice și blocurilor electorale, care își propun să participe la alegerile locale generale, că listele de candidați pentru consiliile locale, raionale sau municipale trebuie să fie întocmite respectându-se cota minimă de reprezentare de 40% pentru ambele sexe, iar poziționarea candidaților pe liste se va face conform formulei – minim patru candidați la fiecare zece locuri.

„Nerespectarea condițiilor atrage după sine refuzul înregistrării listelor de candidați de către organul electoral”, a precizat CEC.

Perioada de înregistrare a candidaților pentru circumscripțiile de nivelul al doilea a început la 19 septembrie curent, iar mâine va începe desemnarea candidaților pentru circumscripțiile de nivelul întâi. Înregistrarea candidaților pentru circumscripțiile de nivelul întâi va demara pe 29 septembrie curent.

Articole similare