Publică un anunț
piatasud.md

Maia Sandu: „688 de oameni, care au primit prima doză de Pfizer sunt din categoria neamuri”

Maia Sandu: „688 de oameni, care au primit prima doză de Pfizer sunt din categoria neamuri”

Declarațiile au fost făcute de președinta R. Moldova, Maia Sandu, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la postul de televiziune Jurnal TV, miercuri, 31 martie, transmite Ziarul de Gardă.

„ Eu sunt mâhnită de lucrurile care s-au întâmplat zilele acestea și anume, de modul cum a fost distribuit Pfizer și vreau să vă dau niște cifre. Directorii de spitale au permis ca acest vaccin să ajungă la alți oameni, care nu sunt în prima linie și nu sunt în categoria, care acum este eligibilă pentru vaccinare” a declarat președinta R. Moldova, Maia Sandu.

Președinta Republicii Moldova a mai menționat: „Am cerut de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale lista cum s-au întâmplat lucrurile. 688 de oameni, care au primit prima doză de Pfizer sunt din categoria neamuri. 139 sunt tot felul de angajați ai instituțiilor statului, aici bănuiesc că sunt consilieri și așa mai departe”.

„Centrul Consultativ Diagnostic al Ministerului Apărării – 48 de doze de vaccin au mers înafara oricăror categorii, care sunt eligibile. Centrul Medicilor de Familie nr. 1 Botanica – 64 de doze de vaccin, aceștia și-au găsit neamuri tocmai 64. Centrul Medicilor de Familie de la Bălți – 71 de doze de vaccin au mers greșit. La Cantemir, 35 de doze de vaccin au mers pentru tot felul de șefi și fel de fel de consilieri”, a mai menționat Maia Sandu.

Maia SANDU: „La Ceadîr-Lunga doar opt medici au fost vaccinați, 21 de doze s-au dus cu totul înafara sistemului, n-au treabă nici cu medici, nici cu profesorii. La Edineț avem aceeași poveste, la Ocnița, Rezina, la Ungheni, la Institutul Oncologic. E rușinos”.

„Noi o să sesizăm procuratura. Așteptăm informații mai detaliate. Vaccinul a fost dat pe mâna unor directori de spitale, șefi de secție, sunt niște oameni care trebuie să răspundă”, a mai spus Președinta, citată de jurnal.md.

R. Moldova a recepționat pe 19 martie 24 570 de doze de vaccin Pfizer prin intermediul platformei COVAX, un parteneriat dintre CEPI, Gavi, UNICEF și OMS.

Articole similare