Publică un anunț
piatasud.md

Maia Sandu a mulțumit autorităților de la București pentru donația de vaccin

Maia Sandu a mulțumit autorităților de la București pentru donația de vaccin

Mulțumesc autorităților române pentru faptul că, de fiecare dată, au răspuns rapid și prin acțiuni concrete la solicitările de a ajuta Republica Moldova. Declarația a fost făcută de șeful statului, Maia Sandu, după decizia Executivului de la București de a dona țării noastre 100 620 de doze de vaccin marca Pfizer-BioNTech.

„O veste foarte bună ne-a venit de la București: în urma discuției pe care am avut-o, acum câteva săptămâni, cu Prim-ministrul Florin Cîțu, Guvernul României a decis să mai doneze Republicii Moldova un lot de vaccin împotriva Covid-19. Donația anunțată astăzi constituie 100 620 de doze marca Pfizer-BioNTech”, a spus Sandu.

Astfel, cantitatea totală de vaccin, pe care a oferit-o România țării noastre în ultimele luni, depășește cifră de 500 de mii de doze.

„Astăzi avem vaccin pentru toată lumea și îi îndemn încă o dată pe toți cetățenii să se vaccineze – doar astfel vom putea evita riscul revenirii în forță a pandemiei”, a conchis șeful statului.

Începând cu data de 2 martie și până astăzi în Republica Moldova au fost administrate 763 927 doze de ser anti-COVID.

Articole similare