Subscribe la telegramul nostru
Telegram

Marcel Cenușa către Maia Sandu: E nevoie de o guvernare stabilă, pentru depășirea situației de criză politică și pandemică

Marcel Cenușa către Maia Sandu: E nevoie de o guvernare stabilă, pentru depășirea situației de criză politică și pandemică

Președintele raionului Cahul, Marcel Cenușa, a publicat pe contul său de facebook o declarație semnată de 20 de președinți de raioane prin care fac apel către Președinta Maia Sandu să inițieze un dialog cu fracțiunile parlamentare pentru identificarea soluțiilor pentru depășirea crizei politice și constituționale.

În mesajul său de pe facebook, Marcel Cenușa declară: „Cifrele zilnice de morți și noi cazuri de infecții cu COVID-19, pe fundalul spitalelor arhipline din țară, sunt alarmante. Oamenii se tem pentru viața lor și privesc cu frică prezentul și viitorul imediat. Iar pe fundalul crizei pandemice, se aprofundează și criza politică, care are ecou negativ în toate domeniile vieții”.

„De săptămâna trecută am pornit o discuție între președinții de raioane, pentru a face un schimb de informații despre situația în comunitățile lor, acțiunile pe care le întreprind și am ajuns la concluzia că e nevoie de o guvernare stabilă, pentru depășirea situației de criză politică și pandemică. De aceasta, peste 20 de președinți de raioane am convenit să facem un apel adresat Președintelui Maia Sandu, prin care o îndemnăm la dialog cu forțele politice parlamentare. Prezint documentul semnat de majoritatea președinților de raioane din țara noastră” menționează Marcel Cenușa.

Menționăm că Marcel Cenușa a fost ales în fruntea Raionului Cahul drept urmare a unei alianțe, pe atunci, dintre partidul Socialiștilor din Republica Moldova, pe listele căruia a devenit consilier, și fracțiunii PDM.