Medicul de pe ambulanță din Ialoveni concediat după incidentul de comportament neadecvat
Medicul de pe ambulanță din raionul Ialoveni, care a avut un comportament neadecvat și a înjurat în timpul unei intervenții la domiciliul unui pacient, a fost concediat. Anunțul a fost făcut de Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, după ședința de astăzi a Guvernului.
„Ancheta a fost finalizată, în conformitate cu rezulatelele anchetei, contractul de activitate a doamnei doctor a fost reziliat. Dumneaei a fost eliberată. E un conflict de comunicare, de asemenea a fost agresată și doamna doctor”, a menționat Ala Nemerenco.
Ministrul a îndemnat medicii de pe ambulanță să solicite ajutorul Poliției în situațiile de conflict, pentru a preveni astfel de incidente și a asigura siguranța personalului medical în timpul intervențiilor.
„În așa cazuri, toate echipele de ambulanță, atunci când există agresiuni din partea pacienților, altor cetățeni, sunt obligați conform protocoalelor să implice serviciul de Poliție și să nu intre în conflict cu cetățenii. Este absolut inadmisibil, chiar dacă este creat un conflict, ca un personal medical să aibă asemenea comportament”, a subliniat ministrul.