Publică un anunț
piatasud.md

Municipiul Cahul va primi încă 10 mln de euro pentru proiectul de aprovizionare cu apă și canalizare

Municipiul Cahul va primi încă 10 mln de euro pentru proiectul de aprovizionare cu apă și canalizare

Guvernului Germaniei a aprobat recent alocarea suplimentară pentru Cahul a încă 10 milioane de euro.

Despre această a anunțat pe profilul de Facebook primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș.

”Încă 10 mln euro pentru Cahul. Ca urmare a creșterii cu mult a prețurilor față de cele estimate inițial și a necesităților de ajustare a costurilor după procedurile de licitații internaționale, am solicitat susținerea în suplimentarea bugetului proiectului de apă și canalizare pentru mun.Cahul, pentru a putea atinge indicatorii fixați inițial. Mulțumesc mult Guvernului Germaniei care recent a aprobat alocarea suplimentară pentru Cahul, a 10 mln de euro. Mulțumesc Ambasadei Germaniei la Chișinău și echipei Kfw pentru susținere și lucru profesionist în comun”, a scris Nicolae Dandiș.

Această alocare suplimentară va permite schimbarea conductei magistrale (țevii) de la Prut cu lungimea 8,3 km de DN 500mm din fontă ductilă și a circa 6 km de rețele magistrale din Cahul, precum și implementarea Componentelor Opționale din Lotul-2 Canalizare: reabilitarea a 2 Stații de Pompare Ape Uzate și a 4,5 km de colectoare de canalizare.

Proiectul de apeduct și canalizare presupune pentru mun. Cahul în total: cca 36 km de apeduct reabilitare și extindere, cca 66 km de canalizare reabilitare și extindere + 3 Stații de Pompare ape uzate reabilitare și construcție, dotarea cu tehnică a SA Apă Canal Cahul și construcția unei Stații de epurare nouă.Lucrările vor începe în primăvara lui 2023 și trebuie să fie finalizate la finele lui 2024, astfel încât tot municipiul va fi conectat la sistemul centralizat de alimentare cu apă și canalizare din Cahul.

Proiectul de Alimentare cu Apă și Canalizare pentru mun.Cahul (inclusiv Cotihana) cu extindere spre s.Crihana Veche are acum un buget total estimativ de cca 46,4 mln Euro și este finanțat din sursele grant al Guvernului German și al Uniunii Europene prin intermediul băncii Germane KfW. Gestionarea Proiectului, precum și Procedurile de tender sunt efectuate conform regulamentelor stabilite de reprezentantul Finanțatorului (KfW).

Author: ziuadeazi.md