Nicolae Dandiș: „Noi, ca români, avem datoria morală față de strămoșii noștri care au luptat ca să spună în ce limbă vorbesc”

Nicolae Dandiș: „Noi, ca români, avem datoria morală față de strămoșii noștri care au luptat ca să spună în ce limbă vorbesc”

Primarul din Cahul, Nicolae Dandiș, a ținut un discurs astăzi la bustul lui Grigore Vieru, cu ocazia Zilei Limbii Române.

 „În fiecare an la 31 august aducem un omagiu limbii române. De fapt, ceea ce înseamnă identitatea unui neam, a unui popor pentru românii din Basarabia, acest lucru înseamnă foarte mult pentru că au fost sacrificii și jertfe, pentru a spune lumii întregi ce limbă vorbim și că merităm să fim parte a acestui popor”, a afirmat primarul.

Acesta a vorbit despre lupta istorică pentru afirmarea limbii române, menționând că mișcarea de eliberare națională vorbea cât de important e să vorbim limba română, să scriem în grafia latină și că au fost foarte mulți oameni care au luptat pentru asta.

 Totodată, primarul a accentuat obligația morală a cetățenilor de a proteja limba română.

„Din păcate, și astăzi există foarte mulți pe care îi doare, îi zgârâie cumva când aud de limba română. Dar noi ca români de aici din Basarabia, parte a poporului român, avem această datorie morală față de strămoșii noștri, față de cei care au luptat ca să spună foarte clar ce limbă vorbesc și să-și afirme identitatea și apartenența la acest neam. Aici, la bustul poetului Grigore Vieru, care a fost unul dintre cei care au luptat și a scris mult despre frumusețea și dragostea față de limba română”, a spus el.

Andra și Lupii lui Calancea. Vezi cum vor sărbători cahulenii Ziua Limbii Române

Primarul a menționat, de asemenea, sprijinul României în proiectele din Republica Moldova, iar despre Ziua Limbii Române a spus că Ziua Limbii Române pentru Republica Moldova, de la apariția sa pe hartă, a devenit o sărbătoare, chiar dacă inițial îi spuneau „Limba noastră”, pentru că nu voiau să scrie clar care limbă și că în ultimii ani deja există o majoritate, o clasă politică care nu se mai teme să spună cum se numește limba, cum e scris în constituție sau cum este în realitate.

„De 10 ani și România prin lege a instituit o sărbătoare dedicată limbii române. Astfel este o sărbătoare pentru toți românii prin lege. România și românii de peste tot au nevoie de această identitate și unitate pentru că doar ca și unitate putem să ne afirmăm ca un popor care merită a fi respectat și care are de spus ceva acestei lumi”, a declarat Nicolae Dandiș, primarul mun. Cahul

Vezi și: Foto// Ziua Limbii Române la Cahul: Depuneri de flori la busturile lui Grigore Vieru și Mihai Eminescu

Articole similare