Publică un anunț
piatasud.md

Nicolae Dandiș: Sunt interese pentru a nu fi continuat proiectul în forma în care a fost gândit inițial

Nicolae Dandiș: Sunt interese pentru a nu fi continuat proiectul în forma în care a fost gândit inițial

Solicitat de ziuadeazi.md, Primarul mun. Cahul a făcut primele declarații privind situația cu concesionarea zăcământului de apă minerală Cahul, care a eșuat.

„Am primit răspunsul din partea Ministerului la procedura de concesionare. Este practic anulată procedura invocând neeligibilitatea aplicantului pe anumite componente indicate în anunț. Acest proiect este un proiect de importanță națională. Din august 2016 s-a emis această hotărâre de guvern, a fost în 2017 o procedură în cadrul căreia nici o ofertă nu a întrunit criteriile de eligibilitate, pentru că așa a fost stabilit caietul de sarcini. Noi am venit, din partea municipalității, cu mai multe solicitări privind ajustarea caietului de sarcini pentru ca să poată participa municipalitatea ca proprietar a terenului, și ulterior un câștigător eventual al concursului de concesionare pentru a dezvolta zona. Mai multe din propunerile noastre nu au fost luate în calcul la stabilirea caietului de sarcini”a declarat Nicolae Dandiș.

Totodată, primarul municipiului Cahul a menționat că în răspunsul oferit de către comisia de concurs sunt invocate motive gen experiența redusă a aplicantului și lipsa personalului calificat pentru a putea gestiona acest zăcământ. 

De asemenea, Edilul a menționat că au fost expediate mai multe solicitări de a fi oferit dreptul la concesionare autorităților locale, în conformitate cu prevederile Codului Subsolului, fără concurs, dar acestea au fost ignorate. 

„Planurile noastre erau ca după câștigarea concursului de concesionare, în cât mai scurt timp, să fie proiectată și realizată sonda și să fie demarate, parcursul acestui an, acțiuni concrete la Lacul Sărat din Cahul. Nu este clar dacă va fi anunțat un concurs repetat, dacă vom putea sau nu după aceleași motive invocate să angajăm personal calificat. Nu vreau să recurg la speculații, dar din punctul meu de vedere, nu s-a dorit ca să fie clarificat acest proiect, sunt interese pentru a nu fi continuat proiectul în forma în care a fost gândit inițial” a punctat Nicolae Dandiș.

Precizăm că concursul de concesionare a zăcământului de apă minerală Cahul a avut loc la 14 februarie curent, la concurs a participat  doar SRL Lacul Sărat Cahul, fondată de Consiliul local în parteneriat cu Primăria mun. Cahul. Oferta întreprinderii din Cahul și a municipalității a fost respinsă.

Articole similare