Nemerenco: Pentru construcția Spitalului Regional din Cahul au fost contractați peste un milion de euro
Peste un milion de euro au fost contractați până acum de la partenerii externi pentru construcția Spitalului Regional din Cahul, afirmă ministra Sănătății, Ala Nemerenco, transmite radiomoldova.md.
Ministra Sănătății a subliniat că la această etapă a fost încheiată licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate, în urma căreia a câștigat o companie internațională.
„La spitalul de la Cahul noi deja am obținut un grant de peste 1 milion de euro și pentru studiul de fezabilitate am terminat licitația, a fost desemnată compania câștigătoare. Așa tip de licitație nu o realizăm singuri, dar cu reprezentanții băncilor care vor investi în aceste spitale. Spitalul din Cahul va fi susținut de Banca Europeană de Investiții. După ce aprobăm documentele se începe realizarea studiului de fezabilitate. Pentru spitalul din Cahul, deoarece populația este mai puțină, va fi mai mic. Astfel, viteza de mișcare a fi mult mai rapidă”, a declarat Ala Nemerenco.
Amintim că două spitale regionale urmează să fie construite până în anul 2028, la Bălți și Cahul.
Autoritățile de resort afirmau anterior că aceste instituții medicale vor oferi servicii de înaltă performanță pentru aproximativ 1,5 milioane de locuitori din regiunile de nord și de sud ale Republicii Moldova.