Subscribe la telegramul nostru
Telegram

Nu se mai interzice porumbul la sud. Bolea: Nu e niciun proiect și nu poate fi. Vorbeam de recomandări, care se vor reflecta la subvenționare

Nu se mai interzice porumbul la sud. Bolea: Nu e niciun proiect și nu poate fi. Vorbeam de recomandări, care se vor reflecta la subvenționare

Ministrul Agriculturii spune că fraza i-a fost scoasă din context și nu există vreo posibilitate de a interzice unui agent economic să cultive ceva. Totuși, Vladimir Bolea precizează că se vor veni cu recomandări pentru fermieri, în funcție de zona în care activează și specificul acesteia, iar măsurile se vor reflecta ulterior în politicile de subvenționare.

„Agricultorii din centru și cei de la sud au prelucrat terenurile și au muncit la fel, cu aceleași cheltuieli, dar fără precipitații la sud, costurile devin mult prea mari, iar profitabilitatea mică, transmite unimedia.info

Nu există vreo modalitate de a interzice unui agent economic să planteze ceva și nu există niciun fel de proiect de lege de a interzice. Să fie foarte clar. Eu vorbeam în general despre niște lucruri, despre problemele cu care se ciocnesc agricultorii pentru că făceam o analiză. 

Subvențiile au ajuns la 1,8 miliarde lei, însă materia primă merge la prețuri derizorii la export și nu au nimic cu piața noastră internă.

Noi vom veni cu recomandări. Seamănă ce vrei, cum vrei, dar toate recomandările se vor regăsi în politicile de subvenționare.

La baza sărăciei lor stă productivitatea foarte joasă. Nu se va interzice nimic, dar ne dorim ca agricultorii din sud să nu dea faliment și să fie profitabili”, a explicat Vladimir Bolea la o emisiunea de la TVRMoldova.

Ministrul Agriculturii a solicitat fermierilor de la sud să renunțe să cultive porumb, din cauza nivelul prea scăzut de precipitații din această regiune a țării. „Să vedeți că, în curând, iar va apărea sudul țării cu probleme cu porumbul, pentru că în ultimii 2000 de ani, la sud, avem precipitații foarte mici, nu pentru porumb. Probabil vom avea nevoie de lege ca să spunem că tu nu poți să pui porumb în sudul Republicii Moldova și aceasta nu este de ieri, e de 2000 de ani”, a declarat Vladimir Bolea la o conferință de astăzi la care a anunțat fermierii că pot începe să depună dosarele pentru a primi subvenții.

Articole similare