Publică un anunț
piatasud.md

O nouă intervenție SMURD: Un bărbat din Cahul a fost transportat în Capitală, în urma unui accident vascular

O nouă intervenție SMURD: Un bărbat din Cahul a fost transportat în Capitală, în urma unui accident vascular

În după amiaza zilei de 8 mai a avut loc o nouă intervenție comună SMURD pentru un bărbat în vîrstă de 61 de ani de la Cahul.

Potrivit IGSU misiunea a fost efectuată de doi medici SMURD din România în comun cu echipa din cadrul Detașamentului Salvatori și Pompieri Cahul. 
Transportarea asistată a persoanei a fost efectuată pe cale terestră prin intermediul unei ambulanțe de terapie intensivă de tip C1. Bărbatul care a suportat un accident vascular a fost preluat de la Spitalul raional Cahul și transportat la Institutul Neurologie și Neurochirurgie  din municipiul Chișinău. 


Pe parcursul drumului acesta a fost strict monitorizat de echipa mixtă, fără de a suporta complicații. Amintim că un grup de 9 medici și paramedici din România activează în Spitalul Raional Cahul în suportul sistemului medical din Republica Moldova. Activitatea acestora se desfășoară în secția terapie intensivă a unității medicale. Pe parcursul a două săptămâni în comun cu colegii din Republica Moldova intervin în misiuni primare, pentru acordarea ajutorului necesar oamenilor din sudul țării, aflați în dificultate.

Articole similare