O piscină pentru copiii satului Andrușul de Jos va fi construită cu suportul diasporei
Prin intermediul programului Diaspora Acasă Reușește (DAR 3+1), în s. Andrușul de Jos va fi construită o piscină de înot pentru copii.
Potrivit primarului Constantin Leonte, aceasta va avea 12 metri lungime și 1,4 metri adâncime și va fi amplasată în centrul satului, în preajma casei de cultură.
Primăria a anunțat deja licitație pentru a identifica antreprenorul care va construi piscina, aceasta urmând a fi edificată în locul unui fost rezervor de apă.
„După ce vom lansa lucrările vom demara și campania de colectare a contribuției din partea comunității și a diasporei. În total au fost planificați a colecta circa 90 mii lei. Din bugetul local vor fi alocați alți 180 mii lei drept contribuție. Planificăm ca accesul copiilor la piscină să fie gratis” ne-a declarat la telefon Constantin Leonte.
Costul total al proiectului este în jur de 1 milion de lei.
Precizăm că Programul DAR 3+1, ediția 2024, a fost lansat la începutul anului. Din raionul Cahul au fost selectate încă 3 localități unde vor fi implementate proiecte cu suportul diasporei:
Astfel, în s. Vadul lui Isac, r-nul Cahul va fi implementat proiectul cu denumirea „Uniți în sprijin pentru deplasare sigură a cetățenilor s. Vadul lui Isac”,
Primăria s. Andrușul de Sus, r-nul Cahul și-a propus eficientizarea energetică a fântânii arteziene prin instalarea panourilor fotovoltaice de 25 kW”, iar primăria s. Văleni, r-nul Cahul va asigura reparația și dotarea oficiului medicilor de familie Văleni.
Contribuția Guvernului pentru implementarea proiectelor în anul curent constituie 9 999 034 lei. În total, au fost acceptate spre finanțare 51 de proiecte depuse de autoritățile locale din țară.