Publică un anunț
piatasud.md

Patru documente falsificate, depistate la trecerea frontierei moldo-române

Patru documente falsificate, depistate la trecerea frontierei moldo-române

Polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD documentează trei persoane care au prezentat acte cu semne de falsificare. Incidentele au fost consemnate în ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei Cahul și Giurgiulești-Galați. 

Pe direcția intrare în țară, în PTF Giurgiulești-Galați s-a apropiat, pentru efectuarea formalităților de control, un autoturism de model Hyundai Santa Fe, înmatriculat în Bulgaria.

La volanul mașinii a fost legitimat un bărbat de 50 de ani, cu dublă cetățenie – moldovenească și bulgară. În cadrul procesării datelor din documentele prezentate, polițiștii de frontieră au constatat că permisul de conducere, care ar fi eliberat din numele autorităților poloneze, prezintă indici vizibili de falsificare.

Cercetarea amănunțită a documentului a scos la iveală lipsa mai multor elemente de protecție. Pe acest fapt, conducătorul auto a declarat că a urmat cursuri de instruire auto în Polonia, pentru care ar fi achitat suma de 315 euro, însă a ezitat când s-a cerut să-și confirme spusele cu prezentarea unor documente. Totuși pentru a-și continua călătoria în calitate de șofer, bărbatul a prezentat cel de-al doilea permis de conducere moldovenesc, stabilit ca autentic.

În același punct de trecere a frontierei, doar că pe sensul de ieșire din țară, s-a prezentat un conațional de 34 de ani. Tânărul conducea un Lexus LX 470, înmatriculat în Republica Moldova. Printre documentele prezentate la control, polițiștii de frontieră au depistat permisul de conducere rusesc, care ar fi unul neautentic.

În acest sens, moldoveanul a precizat că anterior ar fi deținut un permis valabil însă a fost ridicat de autoritățile ruse pentru încălcarea regulilor de circulație rutieră. Astfel, acesta a apelat la intermediari care i-au și perfectat actul falsificat contra sumei de 20 000 de ruble. Și în acest caz, conducătorul și-a continuat călătoria în baza unui alt permis de conducere veridic, eliberat de către autoritățile ucrainene.

Încheie șirul ilegalităților un șofer al rutei ocazionale, care s-a angajat să transmită unei persoane, aflate în Portugalia, două documente românești falsificate. În dimineața zilei de astăzi, 15 decembrie, în punctul de trecere a frontierei Cahul a fost supus unui control minuțios autocarul de pe ruta Moldova-Portugalia și unii pasageri, inclusiv șoferul.

Ca urmare, în cadrul verificărilor șoferul, un conațional în vârstă de 54 de ani, a declarat că deține un plic, însă nu cunoaște despre conținut acestuia. Plicul i-ar fi fost înmânat de către un necunoscut la Chișinău pentru a-l transmite altei persoane când va ajunge la destinație. La examinarea plicului, polițiștii de frontieră au depistat un permis de conducere și o carte de identitate, ambele emise de autoritățile române pe numele unui cetățean ucrainean. Din cercetările preliminare s-a stabilit că documentele sunt falsificate.

Conform procedurilor legale, în toate incidentele actele falsificate au fost ridicate și transmise spre expertiză. În continuare, polițiștii de frontieră cercetează cazurile sub aspectul săvârșirii infracțiunii privind deținerea și folosirea actelor oficiale false, art. 361 al.(1), CP al RM.

Articole similare