Publică un anunț
piatasud.md

Pe 12 mai ar putea începe înregistrarea candidaților pentru Alegerile Parlamentare Anticipate din 11 iulie 2021

Pe 12 mai ar putea începe înregistrarea candidaților pentru Alegerile Parlamentare Anticipate din 11 iulie 2021

Mâine, 12 mai, cu începere de la ora 10:00 va avea loc ședința Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova. 

În ordinea de zi a ședinței este inclus subiectul „Cu privire la stabilirea locului și timpului primirii documentelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova”.

Potrivit programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare şi desfășurare a alegerilor Parlamentare anticipate din data de 11 iulie 2021, aprobat de CEC la 5 mai, începând cu 12 mai până pe 11 iulie, va avea loc desemnarea candidaților la funcția de deputat și eliberarea listelor de subscripție pentru candidații independenți. 

În cadrul ședinței CEC din 12 mai va fi stabilit plafonului mijloacelor financiare ce pot fi transferate pe contul „Destinat grupului de inițiativă” pentru susținerea candidatului independent la funcția de deputat; plafonul general al mijloacelor financiare ce pot fi transferate pe contul „Fond electoral” al concurentului electoral; aprobarea Regulamentului privind reflectarea campaniei electorale la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova. 

Totodată, membrii CEC vor acredita observatorii naționali din partea Asociației obștești „Promo-LEX” în vederea monitorizării alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.

Articole similare