Publică un anunț
piatasud.md

Pe scurt despre ședința extraordinară a Consiliului Raional Cahul

Pe scurt despre ședința extraordinară a Consiliului Raional Cahul

Astazi, 26 ianuarie, Consiliul Raional Cahul s-a convocat în ședință extraordinară cu participarea a 30 de consilieri. Au fost discutate 22 de chestiuni, printre cele mai importante fiind aprobarea deciziei privind corelarea bugetului raionului Cahul, majorarea transferurilor curente primite cu destinație specială între instituțiile bugetelor de stat și locale de nivelul II și constituirea Consiliului Administrativ pentru 10 Centre de Sănătate.

Totodată, prin hotărârea Comisiei Electorală Centrală, i s-a atribuit mandat de consilier raional domnului Andrei Ciobanu. Acesta va face parte din componenţa Comisiei consultative de specialitate administraţie publică, respectarea drepturilor şi libertăţilor omului, relaţii interetnice.

De asemenea, avocatul Maxim Todorov a fost desemnat reprezentantul Consiliului Raional Cahul în instanțele de judecată și va reprezenta instituția într-un dosar civil.

În cadrul ședinței s-a decis numirea lui Vitalii KULIA în funcția de administrator al Întreprinderii Municipale ”Centrul Stomatologic Raional Cahul”. El a subliniat că va uni echipa care lucrează acolo și că va soluționa problemele din interiorul policlinicii.

Ședința Consiliului raional Cahul a durat aproximativ o oră. Ziuadeazi.md a transmis live evenimentul pe care îl puteți vedea aici:

Articole similare